ComenteazăCabral este unul dintre cei mai simpatici prezentatori de televiziune din țara noastră. El va modera, împreună cu Mihaela Rădulescu, noul show de dans de la Pro Tv, „Uite cine dansează”.
În plan personal, el este căsătorit cu Andrea Ibacka. A mai fost însurat cu Luana Ibacka, cu care are un copil.
Deși recunoaște că nu-i place să vorbească de rău, cabral s-a enervat după experiențele neplăcute pe care le-a avut la o clinică privată și a răbufnit.
Cabral, experiențe neplăcute la medic. „Să atârni ca rufele la uscat de un spital privat”
Pe blogul său, Cabral a povestit în amănunt ce s-a întâmplat atât cu el, câtși cu alți membrii ai familiei la clinica respectivă.
„Nu-mi place să scriu de rău, pentru că atunci când vorbești numai de rău… doar rău ai în jur.
Nu-mi place să scriu nici la nervi, pentru că am tendința să mă apăs prea tare pe cuvinte.
Acum o să scriu, dar nu de rău, ci ca radiografie. Și nici n-o să mă apăs pe cuvinte… dar dacă scapă niște ironii, sper să mă înțelegeți.
Trei chestii:
Unu:
Infecție în gât. Febră mare, gâtul umflat ca un buștean, dureri ca la balamuc. Mă programez la…
Mă vede o domnișoară, foarte simpatică, îmi dă un tratament.
Îi spun că la mine infecțiile astea în gât sunt păcătoase și s-ar putea ca antibioticul pe care mi l-a dat să nu facă față.
Convenim că dacă nu merge, a doua zi să-i dau un telefon și să ne sfătuim.
A doua zi, la filmare, trăgeam să mor. Febra tot mai sus, nu mai puteam înghiți nici apă, durerile erau deja de filme de groază.
Sun pe infoline-ul…, îmi răspunde un domn care-mi zice că domnișoara doctor nu e la serviciu.
Îi explic ce și cum, îl rog cât știu eu de frumos să încerce să găsească o soluție.
Îmi zice că n-are cum să dea de doctoriță.
Îmi cer scuze, îi spun că am febră cât calul, că mi-e rău și că nu pot pleca de la filmare, aș lăsa 120 de oameni să stea ca proștii în stradă.
– Vă rog frumos, dacă nu-mi puteți da numărul dânsei, poate o puteți contacta Dumneavoastră…
Îmi zice că n-are ce să facă, nu poate să-mi dea numărul de mobil.
Îi spun că… dar nu mai am cui. Că-mi închide telefonul.
Mai sun o dată. Îmi răspunde nervos și-mi zice că… ce n-am înțeles?!”, a comentat Cabral.
„Doi.
Andreea e și ea abonată. Sună pentru o programare. Îi spun că nu mai sunt locuri la consultații decât peste vreo trei săptămâni. OK, asta e.
Apoi o roagă mama ei, care nu e abonată, să o programeze și pe ea. Sună tot Andreea… aveau locuri pentru săptămâna imediat următoare.
Deci… dacă plătești abonament lunar mă programezi peste trei săptămâni, dar dacă vin de pe stradă mă iei în trei zile. Da, sună logic. Clar.
Trei.
Ieri se simțea rău fiică-mea. Și pentru că știu ce e pe capul celor de la Ambulanța București (mă rog, SABIF), zic să nu sunăm la 112. Mă sui în mașină și mă duc la….
Spital frumos, luminos, mobilă de vezi doar prin reclame, culori pe pereți și uniforme cu muțunache.
Și doar doi doctori, în condițiile în care aveam în față alți 11 pacienți.
Asta e, așteptăm. Și-am așteptat.
2,5 ore.
La coadă copii de la 6 luni la 14 ani. Cu febră, pneumonii, indigestii. Era și-un băiețel cu mâna luxată sau fracturată, nu știu.
Și în condițiile în care eram deja mulți… tot veneau părinți cu copii în brațe.
Ce trebuie spus din start este că personalul era foarte amabil, binevoitor și atent. Doar că erau mult prea puțini.
Domnișoara doctor la care am intrat a fost foarte mișto. Fetele de la front-desk… foarte mișto.
Dar a durat nepermis de mult.
Au făcut oamenii investiții, nu zic nu. Doar că au investit în mobilă și pereți, oamenii sunt mult prea puțini.
Și faza și mai mișto a fost că după ce am așteptat atât să intrăm la doctor… am mai stat încă 20-30 de minute ca să plătim.
Și n-am reușit, pentru că sus, în Pediatrie, la ora aia se închide casa. Așa că am fost îndrumați să coborâm la parter, unde se făceau și internările. Și-a trebuit să așteptăm. Și să așteptăm. Și să așteptăm.
A mea era tot rău, nu apucaserăm să-i luăm niciun medicament, s-a întins pe niște canapele.
După cât am stat am zis că le plătesc prin bancă, să-mi trimită factura și le dau banii în 2 minute, am de doftoricit un copil… nu să pierd alte ore la coadă.
Și ca să fie treaba clară… nu fac parte din gașca de oameni care urlă Am dat bani, e dreptul meu!. Nu suport chestia asta, mi se pare că plătești pentru niște chestii decente, n-ai cumpărat tot spitalul.
Dar una este să fii înțelegător, alta este să atârni ca rufele la uscat, și tu și copilul, ore întregi, la un spital privat.
Spital unde vezi că angajații se chinuie să compenseze prin amabilitate și rapiditate greșelile unui management care are o pasiune evidentă pentru mobilă și pereți”, a mai spus el.