ComenteazăUite cum a decurs cererea, pas cu pas!
Momentul 1. După ce-am spălat mașina m-am dus la ea în Dristor. Am băgat mașina în parcare și am aranjat-o cumva în așa fel încât să bată cu farurile spre mine, dar am și pus-o într-o poziție în care nu se vedea ușa din dreaptă față bușită, mă lovise unua în parcare (evident că a fugit) și nu voiam să stric feng-shui-uiul momentului cu tablă aia botită. Am aranjat mașina frumos, astfel încât farurile să mă lumineze doar în momentul în care mă puneam în genunchi. Știu, deștept.
Momentul 2. Am sunat-o pe telefon. A fost puțin jenant, că nu mi-a răspuns din prima. Nici din a doua. A trebuit să insist. Am fost misterios, i-am zis doar să iasă pe balcon.
Momentul 3. A ieșit pe balcon. Cred că a prevăzut ceva pentru că după ce s-a uitat la mine și-a pus mână la gură, emoționată toată. Am dat-o gata.
Momentul 4. M-am pus în genunchi. Mă aranjasem special pentru momentul ăla, eram în jeans și cu o cămașa înflorată, veselă toată și care emana testosteron. Am premeditat-o, cămașa asta era din colecția mea de Dă-le gata din prima!. Și m-am pus în genunchi. Din păcate am gândit prost aplecarea, că am vrut să mențin contactul ochi-în-ochi și n-am intuit bine distanța până jos. Când m-am așezat am dat cu genunchiul de pământ, pot jura că mi-am auzit rotula cum a crăpat. Mi-au dat lacrimile. Dar nu s-a văzut nimic, am ținut spatele drept și mi-am menținut aerul misterios. Am zisa..
– Andreea, vrei să fii soția mea?
A trecut un camion în timpul asta, nu s-a auzit nimic.
Momentul 5. Ea zice, și se vedea că e emoționată toată: – Ce?
Momentul 6. Eu zic: – Nu mă auzi?
Momentul 7. Mai trece și-un tramvai.
Momentul 8. Ea zice: – Ba da, dar stai să treacă și tramvaiul.
Ce era să fac? Am stat…
Momentul 9: Umflu pieptul, dau să spun ceva și mă gândesc să-mi dreg vocea. Îmi dreg vocea și urlu: – Vrei să fii soția mea?
Momentul 10. – Ce?!
Momentul 11. Îmi zic în barbă ‘Mă-sa pe gheață de tramvai! și păstrându-mi zâmbetul și atitudinea maiestuoasă intacte am răcnit: – Vrei să fiia… mă auzi, da?
Ea dă din cap, eu continui răcnetul și mai hotărât… Vrei să fii soția mea?
Momentul 12. Mă așteptam să fie emoționată, dar nici chiar așa… am văzut de jos, și țineți cont că ea era la etajul 3, cum i s-a pus nodul în gât. Am dat-o gata.
Momentul 13. (contestat, ea spune că a zis altceva). Eu am auzit că zice: Da, vin jos să ne iubim!
Mi s-a părut puțin ciudat, dar mi-am dat seamă că e emoționată și am zis că e ok, că am dat-o gata.
Momentul 14. Vreo patru sau cinci vecine de-ale ei, atenționate de urletele mele, erau pe geam. În momentul ăsta au început să aplaude și ne-au urat casă de piatră. Le-am făcut cu mână. Am scos inelul de logodnă din buzunar și m-am așezat șmecherește pe aripă mașinii, cu un zâmbet de Marlon Brando combinat cu Fred Astaire în colțul gurii. Zâmbetul combinat, zic, nu domnii respectivi.
Momentul 15. Am așteptat, că n-a venit din prima. Cred că s-a aranjat puțin. Era și normal, așa-s fetele în momentele importante, vor să fie frumoase.
Momentul 16. A ieșit din scara blocului. Am tras aer în piept și mi-am dat seama că n-a zis DA! și că trebuie s-o întreb din nou. M-am pus în genunchi. Cu avânt prea mare, mi-am belit și rotula cealaltă.
Momentul 17. – Vrei să fii soția mea?
Citește continuarea pe blogul lui Cabral!