Devenit peste noapte o vedetă, de când apare în clipurile publicitare ale unei companii de telefonie mobilă, ciobanul Ghiţă primeşte numai oaspeţi de seamă la stâna sa din comuna sibiană Jina. Neaoşul personaj îl aştepta ieri dimineaţă pe Cabral, alături de care urma să mai facă nişte filmări, însă îndrăgitul prezentator TV nu a mai ajuns la oier. Vedeta a suferit un accident destul de serios când urca spre stână cu ATV-ul, pe drumul judeţean dintre Poiana Sibiului şi Jina.
Într-o curbă periculoasă la dreapta, a pierdut controlul vehiculului şi a intrat într-un copac. Soţia lui, Andreea, care se afla la Sibiu (acolo îşi serbase Cabral ziua de naştere – n.r.), a plecat să-l caute, când a văzut că nu-i răspunde la telefon. Ea a sunat la 112 după ce l-a găsit. În scurt timp, la faţa locului a ajuns un echipaj SMURD care l-a transportat pe Cabral la Spitalul Judeţean Sibiu, la secţia Buco-Maxilo-Facială, unde a fost supus mai multor investigaţii.
Se pare că vedeta s-a ales cu câteva fisuri costale, o fractură de claviculă şi câteva răni la nivelul feţei, însă ieri starea lui era stabilă, fiind în afara oricărui pericol. Ieri după-amiază, deşi medicii sibieni i-au recomandat prezentatorului TV să rămână internat pentru monitorizare, Cabral a plecat pe propria semnătură cu o ambulanţă particulară spre Spitalul Militar din Capitală.VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 4

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 4

 
 

Urmărește-ne pe Google News