Vedeta de televiziune a mirosit de la cutii de pizza şi diverse alimente, la coş de rufe, de gunoi şi chiar încălţări purtate în încercarea de a ghici aroma care-l înconjoară. Totul a făcut parte dintr-un test realizat de o companie producătoare de odorizante şi ,din fericire, Cabral ne-a declarat că nu a simţit nici unul din mirosurile neplăcute, pentru că încăpere fusese parfumată înainte. „Puteam să jur că sunt într-o seră cu flori sau într-o poieniţă de munte, nicio clipă nu mi-am imaginat ce obiecte se plimbau pe dinaintea nasului meu”, a afirmat Cabral. Camera în care a stat Cabral a fost amplasată zilele trecute şi într-unul din mall-urile bucureştene, pentru ca gama de odorizante să poată fi testată de toţi consumatorii.