Fericire mare în familia lui Cabral și a Andreei Ibacka. Aceștia o botează sâmbătă pe fiica lor, Namiko.

Pe contul său de Instagram, prezentatorul de televiziune a publicat o fotografie în care apare alături de soția sa. Cei doi se află în mașină, cel mai probabil în drum spre biserică. Pentru botezul micuței Namiko, Cabral și Andreea Ibacka au ales ținute asemănătoare portului tradițional românesc.

„Părinți. Botez românesc. familie. Tradiții. Tradiție românească”, este mesajul pe care Cabral l-a publicat în dreptul imaginii.

Și Andreea Ibacka a postat pe Instagram o imagine de la locul petrecerii de botez.

De altfel, într-un interviu recent, Andreea Ibacka menționa faptul că portul românesc va fi ales la botezul fiicei sale și a lui Cabral.

„Nu ne dorim mare tam-tam pe tema aceasta. Important este să mergem la biserică după care va fi un grătar între prieteni, nu va fi la un restaurant. Va fi ceva cât mai intim, mai ales că ne dorim să abordăm o tematică românească. Aş vrea să ne îmbrăcăm în port românesc, în ie, chiar şi băieţii plus naşii Răzvan Fodor (43 de ani) şi soţia lui, Irina (30 de ani). Preparatele vor fi cu specific românesc, aşa ne dorim noi”, spunea vedeta.

Cabral, în vârstă de 41 de ani, este cunoscut publicului telespectator din postura de prezentator de televiziune. Cabral și soția sa, Andreea Ibacka, au devenit părinți de fetiță la sfârșitul anului 2018. Bebelușul este primul copil al blondei cu soțul ei, Cabral.  Fiica celor doi a primit numele  Namiko. Prezentatorul de televiziune mai are o fiică, Inoke, din mariajul cu Luana Ibacka.


Citește și:

VIDEO | Cum se votează la alegerile europarlamentare şi la referendum

 
 

Urmărește-ne pe Google News