LIBERTATEA: Te-ai întors, după o pauză de 7 ani, în calitate de prezentator la „Sunt celebru, scoate-mă de aici!”. Cum ți se pare acum experiența?

Cabral: E la fel de dificil. Sigur, pentru concurenți e mult mai greu, nici n-am de gând să mă compar cu ei… Departe de casă, complet rupt de toate cele și din cauza diferenței mari de fus orar, într-un climat cam neprietenos din punctul de vedere al temperaturii, umezeală, uragane… cu toate că știu că așa pare, n-a fost vacanță pentru noi.

– Cu Adela cum te înțelegi? A existat vreo neînțelegere între voi la filmări?

 Noi lucrăm împreună de mulți ani, ne cunoaștem bine, ne anticipăm bine, nu avea cum să meargă decât bine. E un coleg profesionist și știe ce are de făcut, treaba se învârte cum trebuie.

Din fericire, ți-ai putut lua familia cu tine în Republica Dominicană. Cum s-au adaptat copiii acolo?

 A fost OK. Greuț, după cum spuneam, din cauza căldurii și umezelii.

A fost ceva stres și din cauza insectelor de tot felul, mai ales țânțari și miriapode… dintre care unele veninoase. Prin zona pe unde suntem există inclusiv șerpi…

Dar pe lângă treaba asta au fost bine cu toții, s-au simțit bine, au apucat să se bucure și de nisip, și de apă, au și vizitat obiectivele din zonă… a fost o decizie bună să venim toți, chiar dacă n-am fost acasă… am fost împreună.

Cum au făcut praf Constituția niște judecători CCR? Cazul Șoșoacă nu e despre Șoșoacă
Recomandări
Cum au făcut praf Constituția niște judecători CCR? Cazul Șoșoacă nu e despre Șoșoacă

–  Ai timp să o ajuți pe Andreea cu Namiko și Tiago? Câte ore filmați pe zi pentru „Sunt celebru, scoate-mă de aici!”?

 Depinde de zile. Au fost și vreo trei zile libere, am apucat să vizităm și împreună. În rest… ne-am descurcat. Nami stă mult cu mine, Tiago stă mult cu Andreea.

Aici s-a ridicat prima dată Tiago singur în picioare, aici a început să facă și primii pași.

Namiko a întrerupt grădinița în toată această perioadă?

– Ei sunt acum acasă, Namiko merge la grădi, da.

cabral-si-adela-popescu-sunt-celebru-scoate-ma-de-aici-1Icon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 6

De ce îți este cel mai dor de acasă?

 De… tot! De toată familia, de prieteni, de casă, de câini… de tot!

Și… da, și de mâncare mi-e dor!

Te-ai gândit să te muți vreodată definitiv din România?

– Nu prea. Am frați și surori în Franța și Spania, am verișori în SUA, Canada și Congo și prieteni peste tot prin lume. Dar nu m-am gândit să evacuez zona. 

Nah, născut și crescut în Berceni…

– Fiica ta cea mare, Inoke, ce mai face? Ea este destul de discretă. Cum se înțelege cu Namiko?

O mașină s-a răsturnat la intrarea în Pasajul Lujerului, din București, pe linia de tramvai 41 | VIDEO
Recomandări
O mașină s-a răsturnat la intrarea în Pasajul Lujerului, din București, pe linia de tramvai 41 | VIDEO

 Ino e bine, tocmai a făcut 20 de ani. Are un loc de muncă simpatic și descoperă viața cu ochii unui proaspăt adult. Cu pitica se înțelege incredibil de bine, Namiko e topită după ea. Și invers, desigur. 

Te-ai vedea vreodată concurent la „Sunt celebru, scoate-mă de aici!”?

– Niciodată. Ce fac oamenii acolo este foarte greu și fizic și psihic, e o perioadă lungă în care ești asaltat din greu. Aș zice „pas“ oricând…

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

O femeie din Mureș a fost decapitată de un camion în timp ce traversa strada pe trecerea de pietoni
Știrileprotv.ro
O femeie din Mureș a fost decapitată de un camion în timp ce traversa strada pe trecerea de pietoni
Mario Fresh RUPE TĂCEREA după despărțirea de Alexia Eram: „Nu există resentimente. Am realizat că...”. Adevăratul motiv al despărțirii
Viva.ro
Mario Fresh RUPE TĂCEREA după despărțirea de Alexia Eram: „Nu există resentimente. Am realizat că...”. Adevăratul motiv al despărțirii
Cât de frumoasă e fosta soție a lui Valeriu Gheorghiță! Medicul colonel a cucerit numai femei superbe. De ce au divorțat
Libertateapentrufemei.ro
Cât de frumoasă e fosta soție a lui Valeriu Gheorghiță! Medicul colonel a cucerit numai femei superbe. De ce au divorțat
Ce să pui în aluatul pentru clătite ca să nu se lipsească de tigaie și să rămână pufoase și a doua zi. Secretul pe care puține gospodine îl cunosc
FANATIK.RO
Ce să pui în aluatul pentru clătite ca să nu se lipsească de tigaie și să rămână pufoase și a doua zi. Secretul pe care puține gospodine îl cunosc
„Nu a fost niciun centimetru de piele care să nu fie vânăt”. Fosta jucătoare din top 5 WTA, documentar despre dramele din viața ei
GSP.RO
„Nu a fost niciun centimetru de piele care să nu fie vânăt”. Fosta jucătoare din top 5 WTA, documentar despre dramele din viața ei
Ora cea mai bună la care poți să cumperi bilete de avion ieftine. Atunci prețurile sunt chiar și cu 50% mai mici
FANATIK.RO
Ora cea mai bună la care poți să cumperi bilete de avion ieftine. Atunci prețurile sunt chiar și cu 50% mai mici
Monica Bîrlădeanu, ieșire în familie cu Valeriu Gheorghiță și fiul său. Cum au fost surprinși
Unica.ro
Monica Bîrlădeanu, ieșire în familie cu Valeriu Gheorghiță și fiul său. Cum au fost surprinși
VÂRSTA DE PENSIONARE CREȘTE. Când se modifică legea
Financiarul.ro
VÂRSTA DE PENSIONARE CREȘTE. Când se modifică legea
PNL acuză PSD că i-a copiat proiectul de lege privind avansul pentru imobiliare. Schema de tip piramidal de la Nordis i-a înviorat pe politicieni
Observatornews.ro
PNL acuză PSD că i-a copiat proiectul de lege privind avansul pentru imobiliare. Schema de tip piramidal de la Nordis i-a înviorat pe politicieni
Horoscop 10 octombrie 2024. Vărsătorii s-ar putea să se simtă destul de ciudat astăzi, cu atâția oameni în jur pe care nu-i mai înțeleg
HOROSCOP
Horoscop 10 octombrie 2024. Vărsătorii s-ar putea să se simtă destul de ciudat astăzi, cu atâția oameni în jur pe care nu-i mai înțeleg

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI