Andreea Marin a devenit ambasadorul unui brand de bijuterii în România și, cu această ocazie, a creat un colier special pentru fiica ei, Violeta Bănică, și care va împlini în curând 14 ani. Lănțișorul e cadoul aparte pe care tânăra îl primește de la mama ei.
Ieri seară, într-un cadru restrâns la Creative Hub Voice&Visibility, Andreea Marin și-a făcut apariția alături de fiica sa. La eveniment a avut loc lansarea bijuteriilor ce pot fi însuflețite. Violeta a primit un pandantiv cu stocare inteligentă. Este vorba despre arta bijuteriei și tehnologia de ultimă oră care se îmbrățișează într-o inovație. Cum e posibil?
Trebuie să apropii telefonul pe care ai descărcat aplicația Anyoli de bijuteria ta și pe ecran apare emoția ce a fost încărcată în ea printr-un procedeu foarte simplu, poate fi vorba de un document, fotografii, video sau un link, se poate chiar citi Biblia încărcată în pandantivul bijuteriei atât online, cât și offline pe ecranul telefonului.
În acest mod, Andreea Marin i-a transmis fiicei un mesaj emoționant. „Nu ești niciodată singură, draga mea. Te iubesc, te veghez și te însoțesc în călătoria ta. Sunt cu tine”, a spus vedeta.
La eveniment, Violeta Bănică a atras toate privirile. Tânăra, care în decembrie va împlini 14 ani, și-a susținut mama în noul proiect, a fost alături de ea, chiar a acordat și interviuri. Fiica Andreei Marin și a lui Ștefan Bănică a îmbrăcat o rochie scurtă, decoltată, de culoare nude.