Emoțiile au fost la ordinea zilei pentru toată lumea, iar pentru nașa Andra a fost chiar o zi specială, ea sărbătorindu-și ziua numelui, de Sf. Alexandru. La petrecere, cântăreața a strălucit și a fost răsfățată cu un cadou impresionant de către Adi Minune, cel care a și cântat la botezul fiicei lui Pepe.
Adi Minune i-a dăruit Andrei 500 de trandafiri, iar artista a fost extrem de mișcată de gestul lui. S-a fotografiat cu buchetele de flori, a publicat fotografiile pe internet și a scris și un mesaj care spune totul. ”500 de trandafiri! Am ramas fara cuvinte, multumesc Adrian Minune”, a spus Andra.
Duminică a fost o zi plină de emoţii pentru Pepe şi Raluca, dar şi pentru naşii lor, Andra şi Cătălin Măruţă, cu ocazia botezului Rosei Alexandra. Micuţa nu le-a dat prea mult de furcă, asta întrucât a fost un copil foarte cuminte, plângând puţin doar în momentul în care a fost scăldată în cristelniţa în care preotul a creştinat-o. Naşii au fost cei care au luat-o pe Rosa de acasă, Andra intrând apoi cu micuţa în braţe, în biserică. În timpul slujbei, Cătălin a fost cel care a ţinut-o în braţe. Ambii au ştiut Crezul, iar după terminarea slujbei au plecat din nou spre casa lui Pepe, pentru a o „trece pragul” pe finuţa lor, potrivit tradiţiei. „Am luat-o păgână, ţi-am adus- o creştină”, le-au spus naşii părinţilor micuţei, moment în care Pepe i-a sărutat mâna Andrei.
Recomandări
Generalul Vasile Milea, „eroul” care a ordonat reprimarea Revoluției la Timișoara. „Sinuciderea a fost practic o încercare de autorănire”