Cadourile numite “Toată lumea câștigă” au început să fie oferită în urmă cu 15 ani, de către compania Distinctive Assets, cu sediul în Los Angeles, care oferea cadouri și cu ocazia Premiilor Grammy. Directorul companiei Lash Fary a explicat că s-a gândit să facă același lucru și pentru cei nominalizați la premiile Oscar după ce a auzit-o pe actrița Bette Midler plângându-se că a plecat cu mâna goală.

“M-am gândit să fac ceva pentru cei care pierd. Am început să le oferim celor cinci categorii în timp, astfel încât, chiar dacă nu câștigă la trofeul, să aibă ceva cu care să se consoleze”, a explicat Lash Fary.

De atunci, obiceiul a devenit unul foarte apreciat, iar cadourile au ajuns să aibă o valoare imensă. Anul trecut, de exemplu, nominalizații au primit cadouri în valoare de 200.000 de dolari, o sumă record.

“Oamenii sunt încântați, dacă luăm în considerare numărul de apeluri pe care le primim din partea asistenților sau agenților care vor să se asigure că avem adresa corectă pentru a livra cadoul”, a mai spus Fary, care a mărturisit că se întâmplă să fie contactați și de cei care nu sunt în categoriile care beneficiază de aceste “pungi” cu daruri.

Astfel, premiile sunt oferite doar celor nominalizați la categoriile “cea mai bună actriță/cel mai bun actor”, atât în rol principal, cât și în rol secundar. Totodată, regizorii nominalizați la prestigioasele premiile ale Academiei Americane de Film se află și ei pe listă.

Ce cadouri primesc nominalizații la Oscar 2017

Anul acesta, compania care se ocupă de acest obicei nu a mai spus valoare totală a cadourile, afirmând însă că este vorba despre o sumă formată din șase cifre. În plus, anul acesta punga va fi mai “goală”, față de anii precedenți. În 2015, nominalizații au primit 80 de cadouri, în 2016 au primit 50, iar anul acesta primesc doar 41.

Pe lângă produse de înfrumusețare și diferite aparate, vedetele primesc și călătorii de lux.

Anul acesta, lista arată astfel:

  • Trei nopți la hotelul Koloa Landing Resort în Paoipu, Kauai, statul american Hawaii
  • Trei nopți la Lost Coast Ranch, în California
  • O săptămână la Golden Door spa
  • Trei nopți la Grant Hotel Tremezzo, în Sorrento Italia

În plus, în “punga” de cadouri se mai află:

  • Ser  înfrumusețare pentru un an de la Healing Saint Luminosity Skin Serum by Dr. Jane 360
  • Zece ședințe cu antrenorul personal Alexis Seletzky
  • Sommelier personal de la Lenaea Fulton
  • brățară cu aur de 14 carate și diamante de la YogaJewelz
  • un cadou de la galeria de artă Reian Williams Fine Art

Chiar dacă numărul cadourilor este mai mic decât în anii precedenți, cu siguranță Viola Davis, Natalie Portman, Emma Stone sau Ryan Gosling se vor bucura de acestea.

Cel puțin în anii precedenți starurile au apreciat cadourile primite. În urmă cu doar câțiva ani, Amy Adams a fost văzută cu un tricou pe care l-a primit cadou, mai spune Lash Fary.

LISTA NOMINALIZĂRILOR LA PREMIILE OSCAR 2017


Citește și:

 

 
 

Urmărește-ne pe Google News