În vârstă de 47 de ani, Ioana Tufaru, fiica regretatei artiste Anda Călugăreanu, se pregătește pentru sărbătorile de iarnă. Într-un interviu pentru Fanatik, aceasta a recunoscut că acum, pe primul loc, e fiul ei Luca, băiatul deja a spus ce își dorește de la Moș Crăciun.

„Luca vrea o pereche de căști fără fir. Eu nu vreau nimic, nu mai sunt eu de Moș Crăciun la vârsta mea. Să se bucure Luca și pentru noi”, a zis Ioana Tufaru, care are grijă și să pună pe masa de Crăciun preparate tradiționale.

„Ce se gătește tradițional, sarmale, ouă umplute (preferatele lui Luca și Ionuț), salată, piftie. Nu am făcut calculul încă… dar cred că undeva până în 1000 de lei”, atât cheltuie aceasta de sărbători. Întrebată când primea pachete de la domnul Becali, cât o mai costau restul cumpărăturilor, ea a explicat: „Nu, tot la fel, pentru că dânsul ne trimitea doar carne și dulciuri pentru copil”.

Ioana Tufaru: „Și de Crăciun, și de Revelion stăm acasă”

Anul acesta, Ioana Tufaru nu va mai primi cadou de la Gigi Becali. A fost evacuată din garsoniera oferită de acesta și s-a mutat cu chirie într-un apartament din București. Cu toate acestea, ea îi e recunoscătoare omului de afaceri.

Senatul schimbă a treia oară accesul angajaților. Salariații vor fi puși să ocolească Parlamentul, o nouă firmă va livra un sistem mai scump – EXCLUSIV
Recomandări
Senatul schimbă a treia oară accesul angajaților. Salariații vor fi puși să ocolească Parlamentul, o nouă firmă va livra un sistem mai scump – EXCLUSIV

Referitor la planurile pentru Crăciun și Revelion, Ioana Tufaru anunță că nu va pleca nicăieri. „Și de Crăciun, și de Revelion stăm acasă. Nu mai avem starea necesară (nici sănătatea nu prea ne mai permite) să plecăm undeva. Cel mai bine e acasă, ți-e foame, mănânci, ți-e somn, te pui să dormi, etc”, a zis ea.

Și a continuat: „Nici planuri nu-mi mai fac de mult, aștept să vină de la sine totul. Atunci când mă aștept mai puțin, să fiu surprinsă. Îmi place suspansul, îmi place să fiu surprinsă plăcut, evident… Ce așteptări am de la 2025? Offff, să fie mai generos, în primul rând și… să fie mai bun, să nu mai plece atâția oameni dragi. E trist, foarte trist, așa a fost 2024, a luat mulți oameni dragi, din păcate”.

Ioana Tufaru 1Icon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 10

Cum erau sărbătorile când Ioana Tufaru era copil

Vedeta își amintește cu drag de copilăria ei, mai ales că o avea aproape pe mama ei. „O să încep prin a spune că nu numai Crăciunul, sărbătorile erau altfel oricum. Mult mai frumoase, încărcate de bucurie, de emoție … se respectau tradițiile, era frumos!

Strategia lui Vladimir Putin de a slăbi democrațiile occidentale, dezvăluită de fostul consilier al lui Obama pentru Rusia
Recomandări
Strategia lui Vladimir Putin de a slăbi democrațiile occidentale, dezvăluită de fostul consilier al lui Obama pentru Rusia

Era ceva care amplifică sărbătorile și ceea ce de ceva timp nu mai avem… și asta face să nu prea mai simțim sărbătorile cu aceeași intensitate… și aici mă refer la zăpadă. Zăpada de care mie una sincer îmi e dor. Îmi e dor de zăpezile de altădată, de bătăile cu bulgări, de oamenii de zăpadă pe care îi făceam în spatele blocului…

Offf, unde ești copilărie? Sărbătorile erau frumoase, împodobeam bradul – obligatoriu natural pe atunci -, împreună cu mama. Ne era drag să facem asta împreună. Venea Moșul (cineva din prietenii mamei) îmbrăcat în Moș Crăciun, cu sacul în spate, eu îi spuneam poezii, îl colindam (colindele ah, cum erau și ele pe atunci, Doamne ! ). Și primeam o mulțime de daruri din sacul Moșului! Era frumos tare”, a mai zis ea în interviul pentru Fanatik.

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentarii (1)

steaua.libera   •   18.12.2024, 11:17

Intotdeauna e mai frumos cand esti tanar.

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Romina Gingașu, soția moștenitorului Ferrari, mesaj dur la adresa lui Elon Musk. Ce i-a transmis românca miliardarului american. „Domnule Musk”
Unica.ro
Romina Gingașu, soția moștenitorului Ferrari, mesaj dur la adresa lui Elon Musk. Ce i-a transmis românca miliardarului american. „Domnule Musk”
S-a aflat cum au ales, de fapt, Nicușor Dan și soția lui numele Aheea și Antim pentru copiii lor: "În momentul ăla..."
Viva.ro
S-a aflat cum au ales, de fapt, Nicușor Dan și soția lui numele Aheea și Antim pentru copiii lor: "În momentul ăla..."
Diana Șucu a spus ce salariu uriaș avea la TVR 2: Soțul meu, când m-a cunoscut, nu m-a luat de pe stradă… Eu, ca vedetă a postului, aveam salariu…”. WOW! Chiar a spus suma
Libertateapentrufemei.ro
Diana Șucu a spus ce salariu uriaș avea la TVR 2: Soțul meu, când m-a cunoscut, nu m-a luat de pe stradă… Eu, ca vedetă a postului, aveam salariu…”. WOW! Chiar a spus suma
„A venit vremea să ne luăm țara înapoi!” Un bărbat care anunțase că se întoarce în România, oprit la frontieră: ce avea în bagaje
Adevarul.ro
„A venit vremea să ne luăm țara înapoi!” Un bărbat care anunțase că se întoarce în România, oprit la frontieră: ce avea în bagaje
A uitat-o complet pe Babs! Dorian Popa și noua lui parteneră și-au dus relația la următorul nivel. Cum le-a surprins artistul pe iubita și mama lui. FOTO
Elle.ro
A uitat-o complet pe Babs! Dorian Popa și noua lui parteneră și-au dus relația la următorul nivel. Cum le-a surprins artistul pe iubita și mama lui. FOTO
Așa tort sigur n-ai mai văzut! Îmbrăcată într-o rochie cu pene și cristale, Bianca Drăgușanu și-a sărbătorit cea de-a 43-a zi de naștere. TORTUL vedetei a atras toată atenția însă! Uite de ce! FOTO

Au apărut primii cartofi noi româneşti, la un preţ de 3 ori mai mare decât cei vechi
Observatornews.ro
Au apărut primii cartofi noi româneşti, la un preţ de 3 ori mai mare decât cei vechi
Horoscop 11 martie 2025. Scorpionii vor avea ocazia să dea un exemplu prețios celor din grupul din care fac parte, profesional sau nu
HOROSCOP
Horoscop 11 martie 2025. Scorpionii vor avea ocazia să dea un exemplu prețios celor din grupul din care fac parte, profesional sau nu

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI