Animalul de companie al lui Jennifer, care, potrivit unui apropiat al acesteia, a fost un prieten loial de-a lungul tuturor dificultăţilor ei sentimentale, a îmbătrânit şi nu mai este la fel de agil. Astfel, actriţa a considerat de cuviinţă să îl supună unor tratamente spa, care să fie administrate de un tehnician veterinar licenţiat. Se pare că acestea funcţionează, câinele fiind mult mai vioi după intervenţiile specialistului.

Faptul că patrupedul ocupă un loc foarte special în viaţa actriţei americane este confirmat chiar de declaraţiile ei. După ce s-a despărţit, de curând, de cântăreţul John Mayer, din cauză că acesta nu dorea o relaţie stabilă, Jennifer spunea că ar vrea ca bărbaţii din viaţa ei să fie la fel de stabili precum câinele său. „N-ar fi rău pentru un bărbat ca, atunci când ajunge acasă, să alerge vesel către femeia lui”, a spus actriţa.

 
 

Urmărește-ne pe Google News