Văzută de mai multe ori în ipostaze intime cu solistul trupei, Adam Levine, se pare că succesul formaţiei se datorează în mare parte actriţei.
De această părere este cântăreţul Adam Levine, care consideră că a compus cele mai bune melodii din cariera sa inspirat fiind de iubitele sale, iar muza sa din acest moment este actriţa Cameron Diaz, cu care se întâlneşte de mai mult timp.
„Am tendinţa de a fi inspirat şi de a scrie despre relaţiile în care sunt implicat. Eu şi Cameron de cunoaştem de ceva vreme şi ne-am întâlnit de mai multe ori”, a declarat Levine, în vârstă de 30 de ani.
Cameron Diaz s-a despărţit la începutul acestui an de modelul britanic Paul Sculfor şi a fost văzută tot mai des în compania lui Adam Levine. Aceasta a declarat totuşi că nu vrea să se implice într-o relaţie seriosă deoarece se teme de angajamente.