„2-3 săptămâni au mai rămas”, a spus Cătălin Bordea la Xtra Night Show. Evenimentul va fi unul discret și vor participa în jur de 80 de persoane. După nuntă, Bordea și soția lui vor pleca în Portugalia.
„Nevastă-mea de şapte luni nu doarme pentru că ea plănuieşte totul. Şi apoi când pleacă în oraş stă patru ore şi când vine o întreb: ce-ai făcut patru ore. Îmi răspunde: am stabilit furculiţele. Ea chiar plănuieşte şi am tot respectul pentru această femeie fantastică. Are nişte idei dubioase la un moment dat. Am o relaţie extraordinară cu socrii. Mă iubesc ca pe ochii din cap, iar pentru mine sunt părinţii mei. O să avem 80 de invitaţi maximum. Naşii sunt prieteni foarte buni, care stau în Canada. Capatos este fratele meu mai mare, el m-a trimis în viaţă. Nu va fi o nuntă chiar tradiţională. O va duce tatăl ei la Altar. Rochia este foarte simplă, nu este tip sirenă, are două sau trei rochiţe, dar foarte simple. În luna de miere plecăm în Portugalia”, a spus Cătălin Bordea la Antena Stars, potrivit Spynews.