În această vară, Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu își unesc destinele și în fața lui Dumnezeu. Cununia religioasă va avea loc în curând, iar soția prezentatorului deja a început pregătirile și își dorește ca totul să fie pus la punct până la nuntă.
„Dani zice că se însoară a doua oară cu aceeași femeie, dar nu e așa, facem cununia religioasă și va fi vara asta. Îmi place să pregătesc din timp toate detaliile și le am puse la punct”, a declarat fotomodelul la Antena Stars.
Gabriela Prisăcariu și-a ales rochia de mireasă și este foarte încântată de ea. În ziua cea mare, soția prezentatorului de la „Neatza cu Răzvan și Dani” va purta o singură ținută. Este convinsă că va plânge în ziua nunții și are foarte mari emoții pentru acest eveniment.
„Nu, cred că o să rămân la una, îmi este foarte dragă rochia aleasă și probabil că o să rămân doar la ea. De când am născut, am devenit extrem de emotivă și da, probabil că voi și plânge. Am emoții, îmi doresc foarte mult să se întâmple lucrul ăsta, să mergem la biserică, consider că este mult mai important decât actul în sine”, a mai adăugat ea.
„Alături de Dani Oțil, am devenit femeie”
Despre partenerul ei, Gabriela are numai cuvinte de laudă. Spune că a găsit fericirea lângă Dani Oțil și este bărbatul potrivit pentru ea.
„Suntem tot mai uniți, mai închegați și sunt extrem de fericită și relaxată, îmi place că nu am un stres sau nu ne certăm. Noi tot timpul ne înțelegem și ne completăm unul pe altul. Mă simt iubită și împlinită! Cred că alături de el, am devenit femeie și îmi place persoana care am devenit alături de el.”
Dani Oțil vrea să o invite pe Mihaela Rădulescu la nuntă
În urmă cu 13 ani, Dani Oțil și Mihaela Rădulescu țineau prima pagină a ziarelor după ce s-a aflat de relația lor. Diferența de vârstă dintre ei era de 11 ani, prezentatorul TV fiind mult mai tânăr. După 5 ani de relație, cei doi au decis să pună punct, iar fiecare să o ia pe drumul său.
Invitat în podcastul lui Speak acum mai bine de un an, Dani Oțil a vorbit, printre altele, și despre Mihaela Rădulescu, femeia care i-a schimbat complet viața. Prezentatorul de la „Neatza cu Răzvan și Dani” a făcut o declarație care l-a luat prin surprindere chiar și pe artist.
Dani Oțil s-a căsătorit civil în anul 2021 cu Gabriela Prisăcariu, femeia care l-a făcut și tată, iar evenimentul a fost unul restrâns. Colegul lui Răzvan Simion are în plan să organizeze un eveniment mai mare, unde o va invita și pe Mihaela Rădulescu. Mai în glumă, mai în serios, matinalul de la Antena 1 anunță că fosta lui iubită se află pe lista invitaților.
„Mihaela a fost pentru mine un mare boost de imagine, pentru că eram un mucos de 28 de ani care făcea dragoste cu o femeie mai bătrână. Ea îmi zicea tot timpul: «Dani, eu sunt atât de bătrână, încât trebuie să-ți căutăm o nevastă». Dar noi eram împreună, în vacanță. Am uitat să o chem la nuntă. Are plicul pregătit. Am vorbit tot. I-am promis că… eu am făcut o nuntă de 30 de persoane. O să o chem când fac nunta aia mai mare. E singura mea șansă să câștig bani de la PRO TV. Să vină să bea și să mănânce, apoi să lase la plic”, a spus Dani Oțil, precizând că ultima glumă a fost pe moment.