Roxana Blenche și Chef Samuel îi vor întâmpina pe telespectatori într-un decor cu totul nou şi împreună vor porni într-o adevărată aventură culinară. Mai mult, emoţia va fi ingredientul secret al sezonului, căci cei doi chefi vor stârni amintiri puternice în rândul invitaţilor, pregătindu-le acestora preparate care să îi poarte cu gândul la copilărie şi la cei dragi.
„Consider că acest al optulea sezon este cel mai frumos sezon Hello Chef de până acum. Avem de toate şi când spun de toate mă refer la preparate senzaţionale, invitaţi care mai de care mai interesanţi şi muuultă emoţie.
Ba chiar vom avea ediţii în care părăsim decorul nou-nouţ în care ne aflăm pentru a ne muta afară, în natură, şi a găti la ceaun. Este un sezon vesel, în care vom călători gastronomic şi le vom aduce telespectatorilor noştri reţete naţionale şi internaţionale, şi le vom stârni invitaţilor noştri reacţii autentice şi emoţionante. Vom relua în fortă întrecerea gusturilor, într-o experienţă gastronomică unică, plină de surprize, râsete şi emoţie!”, a declarat Chef Roxana Blenche.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 6Rând pe rând, în fiecare sâmbătă, de la ora 14.00, la Antena 1, alături de Chef Roxana şi de Chef Samuel vor fi Andreea Bostănică, Bella şi Barbara, Matilda Pascal Cojocăriţa, Geanina Ilieş, Anca Ţurcaşiu, Lucian Viziru, Fuego, Cătălin Botezatu şi mulţi alţii.
Cine e Andreea Bostănică, invitată Roxanei Blenche la Hello Chef
Andreea Bostănică și-a început carieră de vlogger în 2017, canalul ei având peste 800.000 de abonați, aflându-se în prezent în topul celor mai populari vloggeri și influenceri din România și Moldova. Născută la Chișinău, tânăra în vârstă de 19 ani are pe Instagram peste un milion de fani, iar pe TikTok aproape 6 milioane de followers.
Videoclipurile pe care le-a lansat de-a lungul timpului au fost și ele apreciate de fani, videoclipul piesei „Dă Play” are aproximativ 4,8 milioane de vizualizări, videoclipul „BFF” – peste 3,4 milioane, „Swipe Up” – peste 3 milioane, iar „Uit de noi” – aproximativ 1,2 milioane.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 10Câți bani câștigă Andreea Bostănică pe TikTok
Recent, Andreea Bostănică a dezvăluit cât de mulți bani câștigă într-o singură săptămână, explicând cum reușește să își permită luxul de care se bucură. Creatoarea de conținut din Republica Moldova a menționat că a câștigat două milioane de puncte pe TikTok, echivalentul a aproximativ 20.000 de euro pe săptămână.
„Ce să zic dragilor, voi îmi dați hate, eu am făcut în 15 minute cât faceți voi în trei luni, de fapt, cred că mai mult. Ce să faci, asta e viața. Eu vă iubesc. Dați hate în comentarii. Este foarte amuzant pentru că oamenii mă urăsc fără niciun motiv, iar eu mă simt cu adevărat rău pentru ei, mă simt rău și asta este amuzant. Voi invidioșilor, mi-e milă de voi sincer, mi-e milă de voi, să vă ajute Dumnezeu.
Îmi dau seama ce viață tristă aveți, voi trăiți tot cu viața mea, dar asta este. De asta sunt eu aici. De asta am făcut eu în 20 de minute, cât nu faceți voi în 3 luni de muncă”, a spus Andreea Bostanică în mediul online.