Preselecțiile pentru noul sezon al emisiunii au început, după ce anul trecut, castingul a fost sistat din cauza pandemiei de coronavirus.
Filmările de anul trecut se mutaseră de pe o insulă din Thailanda în Republica Dominicană. Nu se știe încă dacă producătorii vor decide să filmeze pe aceeași insulă pentru emisiunea „Insula iubirii” 2021. Mai mult, telespectatorii vor avea ocazia să cunoască noi ispite, mai ales că în sezonul 5, multe dintre acestea au declarat că vor să se retragă, după ce au participat mai multe sezoane.
Radu Vâlcan este prezentatorul emisiunii „Insula iubirii”, sezonul 6. „Din experienţa de până acum, cred că «Insula iubirii» este un exerciţiu bun pentru a învăţa să ştii să îl asculţi pe cel de lângă tine pentru a înţelege mai bine problemele cu care se confruntă şi ca să poţi să îi oferi sprijinul pe care îl caută pentru a depăşi un impas.
Aşa că sunt nerăbdător să întâlnesc cuplurile din cel de-al şaselea sezon care chiar îşi doresc să afle cine sunt cu adevărat”, a declarat prezentatorul, potrivit a1.ro.