Cel de-al 17-lea sezon „iUmor – Nu e ce vezi la televizor” va avea premiera pe 7 septembrie, de la 20.00, la Antena 1 şi pe AntenaPLAY și se anunță unul pe cât de savuros, pe atât de plin de surprize. Concurenţi din toate colţurile lumii se vor prezenta în faţa juraţilor „iUmor” și a telespectatorilor cu cele mai neaşteptate momente de umor, iar Cosmin Natanticu, Delia, Cătălin Bordea și Cheloo vor porni, și de data aceasta, în căutarea celui mai amuzant concurent al sezonului.

„Noul sezon aduce surprize și toate plăcute! Avem concurenți dintre cei mai talentați, care au venit tocmai din Japonia ori din Canada, doar ca să fie pe scena show-ului, invitați speciali care vin pentru prima dată în platoul iUmor, dar și o rubrică nouă, pe care abia aștept să o descoperiți!”, mărturisește Cosmin Natanticu.

Emi și Cuza, prezentatori la „iUmor”, sezonul 17

Şi în acest sezon, Emi și Cuza vor fi alături de concurenți în culisele show-ului și promit sesiuni zdravene de râs: „Este al treilea sezon al nostru în calitate de prezentatori și credeam că le-am văzut, deja, pe toate și că nimic nu ne mai poate surprinde. Greșit! iUmor nu se dezice, iar sezonul cu numărul 17 ne surprinde din nou!

Libertatea a vrut să afle de ce nu ia președintele Iohannis oameni de afaceri în vizitele externe. Cum a răspuns Administrația prezidențială
Recomandări
Libertatea a vrut să afle de ce nu ia președintele Iohannis oameni de afaceri în vizitele externe. Cum a răspuns Administrația prezidențială

Avem concurenți cu numere care mai de care mai inedite, astfel că se anunță un sezon cu multă diversitate, cu de toate, cum ne place nouă să-i spunem! Avem și schimbări ale regulamentului, astfel că regulile jocului nu vor mai fi aceleași, însă juriul rămâne neschimbat, ceea ce înseamnă că, după trei ani în această formulă, chimia există, iar asta se simte și se vede. Trebuie să adaug că sunt două personaje care cred cu tărie că nu pot lipsi din niciun sezon iUmor, pentru că ei sunt sufletul, pansamentul concurenților și portarii emisiunii – fără Emi și Cuza, nimic nu ar mai fi la fel!”, povestește Emi.

iumor sezonul 17 prezentatoriIcon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 17

„iUmor”, singura emisiune TV din România cu peste 2.6 milioane de abonați la canalul de YouTube, aduce, la Antena 1, începând din 7 septembrie, de la 20.00, cel mai antrenant spectacol, cu ingrediente pe toate gusturile.

Mădălina Mihai a câștigat „iUmor”, sezonul 16

În urma votului publicului, Mădălina Mihai a fost desemnată câștigătoarea iUmor 2024, obținând trofeul și marele premiu de 20.000 de euro. Evoluția sa remarcabilă a impresionat atât juriul, cât și telespectatorii, care au votat-o în număr mare.

De ce nu va răspunde Statul român în solidar cu Ion Iliescu și oamenii lui pentru Mineriada din 13-15 iunie 1990. Doar SRI și MAI ar putea fi bune de plată la finalul procesului
Recomandări
De ce nu va răspunde Statul român în solidar cu Ion Iliescu și oamenii lui pentru Mineriada din 13-15 iunie 1990. Doar SRI și MAI ar putea fi bune de plată la finalul procesului

Pe parcursul competiției, Mădălina Mihai a reușit să cucerească inimile publicului și să convingă juriul să-i acorde votul de încredere, grație prestațiilor sale memorabile. Susținerea celor de acasă a fost decisivă, iar concurenta a fost aleasă drept favorita sezonului.

„Eu sunt de la țară. (…) Dacă toată copilăria mea am fost la cosit, slabe șanse să-mi placă un băiat care fumează iarba”, așa și-a început Mădălina numărul de stand-up comedy, care i-a făcut pe jurați să râdă în hohote, iar Cătălin Bordea i-a mărturisit: „O duce capul, are imaginație. Nu se plictisește omul. Știi că te ascultă. Ai un debit verbal și o chestie așa de nu te plictisești!”.

„Ne place ticul ăsta”, a intervenit Delia. „Ești foarte simpatică, ești foarte talentată. Ești foarte sigură pe tine, nu ți-am simțit emoțiile în seara asta și ador sacoul”, a mai zis cântăreața de la masa juriului.

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

O româncă nu a mai suportat viața în Germania și s-a întors acasă. „Nu vreau copiii mei să facă parte din acest sistem”
Știrileprotv.ro
O româncă nu a mai suportat viața în Germania și s-a întors acasă. „Nu vreau copiii mei să facă parte din acest sistem”
WOW! E de nerecunoscut...Cum arată astăzi Noni Ene din celebra reclamă la brânză topită
Viva.ro
WOW! E de nerecunoscut...Cum arată astăzi Noni Ene din celebra reclamă la brânză topită
Nicole Kidman, decolteu abisal pe covorul roșu. Rochia „obraznică” a trădat-o, însă
Libertateapentrufemei.ro
Nicole Kidman, decolteu abisal pe covorul roșu. Rochia „obraznică” a trădat-o, însă
Ce a pățit o româncă după ce s-a cazat în Bulgaria. Vacanța i s-a transformat într-un coșmar după două zile: „M-a amenințat că mă dă afară cu poliția”
FANATIK.RO
Ce a pățit o româncă după ce s-a cazat în Bulgaria. Vacanța i s-a transformat într-un coșmar după două zile: „M-a amenințat că mă dă afară cu poliția”
Simona Halep și proaspăta soție a lui Ianis au atras toate privirile la evenimentul de la Academia lui Hagi
GSP.RO
Simona Halep și proaspăta soție a lui Ianis au atras toate privirile la evenimentul de la Academia lui Hagi
Cea mai rară monedă românească s-a vândut pentru o sumă uriașă. Banul din aur a devenit o adevărată comoară
FANATIK.RO
Cea mai rară monedă românească s-a vândut pentru o sumă uriașă. Banul din aur a devenit o adevărată comoară
Anunțul de ultimă oră al astrologilor! Urmează o zi DE NEUITAT pentru o zodie! Așa ceva rar se întâmplă! Cine sunt norocoșii
Unica.ro
Anunțul de ultimă oră al astrologilor! Urmează o zi DE NEUITAT pentru o zodie! Așa ceva rar se întâmplă! Cine sunt norocoșii
Leonard Doroftei s-a întors definitiv în România. Ce ocupaţie va avea odată revenit: "Nu, restaurant nu vreau. Asta vreau să fac"
Orangesport.ro
Leonard Doroftei s-a întors definitiv în România. Ce ocupaţie va avea odată revenit: "Nu, restaurant nu vreau. Asta vreau să fac"
Audi A4 din 2006, scos pentru a treia oară la licitaţie de ANAF. Care este preţul de pornire
Observatornews.ro
Audi A4 din 2006, scos pentru a treia oară la licitaţie de ANAF. Care este preţul de pornire
Horoscop 5 septembrie 2024. Taurii sunt nevoiți să se concentreze pe calitatea relațiilor cu cei din mediul de la serviciu
HOROSCOP
Horoscop 5 septembrie 2024. Taurii sunt nevoiți să se concentreze pe calitatea relațiilor cu cei din mediul de la serviciu

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI