Adela (Mara Oprea) şi Mihai (Alecsandru Dunaev) îşi regăsesc copilul, pe Bogdănel, şi, totodată, ei vor simți efectele devastatoare ale celor câteva luni în care cei doi au fost departe de copilul lor. Adela va fi nevoită să înţeleagă că singura modalitate de a fi fericită în noua ei familie este să renunţe la iubirea oarbă faţă de Andreea (Oana Moşneagu), însă de fiecare dată când cele două par a se îndepărta, ceva le readuce împreună.

Rămâne de văzut dacă Adela va reuşi să se rupă definitiv de Andreea şi dacă Paul (Mihai Călin), Mihai (Alecsandru Dunaev), Călin (Vlad Gherman) şi Delia (Anca Androne) vor reuşi să fie de data aceasta cu un pas înaintea lui Lucian (Daniel Nuţă).

„Noul sezon ne reaminteşte că binele învinge şi că împreună orice este posibil. Chiar dacă pentru Mihai si Adela a părut imposibil să trăiască în pace şi să îşi crească fericiţi copilul, departe de toţi cei care au vrut doar să le facă rău, acum, deşi apar atâtea obstacole, îşi găsesc, în sfârşit, resursele să încheie această luptă, care i-a îndepărtat de la lucrurile cu adevărat frumoase în viaţă”, a declarat Mara Oprea (Adela), în vreme ce Oana Moşneagu (Andreea) completează: „Andreei nu îi este uşor nici în acest al patrulea sezon, e trădată şi trădează la rândul ei, jonglează din nou între Te iubesc! şi Te urăsc!

Copiii-eroi în revoluția din 1989: uciși accidental, pentru că au protestat contra lui Ceaușescu sau împușcați ca „teroriști” la intrarea în era Iliescu
Recomandări
Copiii-eroi în revoluția din 1989: uciși accidental, pentru că au protestat contra lui Ceaușescu sau împușcați ca „teroriști” la intrarea în era Iliescu

E sezonul care pune multe personaje în situații-limită, care deschide noi probleme și care și închide cercul, într-un final. E sezonul în care Andreea are de făcut alegeri majore la tot pasul, alegeri care influențează inevitabil viața Adelei”.

Şi pentru personajul Mihai, interpretat de actorul Alecsandru Dunaev, finalul se anunţă unul cu totul şi cu totul palpitant: „Urmează ultimul capitol din povestea Adela. Avem un final fericit? S-au întâmplat atât de multe în cele trei sezoane, încât te-ntrebi dacă se va termina vreodată toată agitația, dacă vor fi și ei fericiți… Noi obstacole în calea fericirii? Deja v-am obișnuit! Personajele negative din această poveste nu stau degeaba! Cine va avea un cuvânt de zis? Cine pe cine calcă pe coadă? Cine rezistă până la final? Cine cedează pe parcurs? Ah, cât mi-aș dori să vă pot spune cu de-amănuntul. Dar nu pot. Ne vedem în fiecare joi, de la 20:30 și aflăm câte puțin, împreună, la Antena 1”, a declarat Alecsandru Dunaev.

„Şi în ultimul sezon, Nuţi face ce ştie ea mai bine. Adică va da tonul în modă, aducând un pic (adică un pic mai mult) de culoare în lumea familiei Andronic, îşi va iubi fără limită fata, pe Andreea (chiar dacă de multe ori nu prea ştie să o arate), va complota în continuare cu noul ei partener de afaceri, Lucian şi, evident, nu va rata niciun moment să facă miştouri de toţi ceilalţi, cu haz şi fiind la fel de mucalită ca până acum. E drept că limba română va mai suferi puţin, e drept că îţi va veni câteodată să arunci cu ceva în televizor, dar tot atât de drept e că va reuşi, cu toate trăsnăile ei (pe care evident că le va face la fiecare pas), să aducă în continuare zâmbete pe chipurile telespectatorilor!”, a declarat Anca Sigartău.

PNL a plătit o campanie în care Călin Georgescu a fost promovat intens pe TikTok, similară cu o campanie a Rusiei în Ucraina, a descoperit ANAF
Recomandări
PNL a plătit o campanie în care Călin Georgescu a fost promovat intens pe TikTok, similară cu o campanie a Rusiei în Ucraina, a descoperit ANAF
ultimul-sezon-adela-serial-7Icon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 7

Ultimul sezon al serialului Adela de la Antena 1 se anunţă unul foarte complicat şi pentru Lucian (Daniel Nuţă): „Va fi un sezon definitoriu pentru planurile şi încrederea pe care Lucian o are în singura persoană de la care mai avea ceva așteptări, lucru și așa neobișnuit pentru el. Toate planurile se duc pe apa sâmbetei din cauza singurului element pe care nu și-l dorea în viața lui și pe care nu îl poate planifica: iubirea. Dacă un plan poate să fie bine făcut pentru că e gândit de un singur om, iubirea se întâmplă întotdeauna în doi și nu ai cum să deții controlul total, oricât de mult ai încerca. Viața lui personală e la pământ, primește lovituri din toate părțile doar pentru că s-a lăsat purtat, chiar convins de iubirea pentru Andreea. Deloc tipic pentru Lucian!”, a dezvăluit Daniel Nuţă.

Ultimul capitol al poveştii Adela – Ce-i al tău e și al meu – aduce în prim-plan noi personaje, poveşti de dragoste, adevăruri, regrete, dar şi victime colaterale, prinse între lupta dintre bine şi rău.

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Unica.ro
Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Cum arăta Corina Caciuc în urmă cu câțiva ani, înainte de operațiile estetice...Pare altă femeie, dar și atunci era atrăgătoare
Viva.ro
Cum arăta Corina Caciuc în urmă cu câțiva ani, înainte de operațiile estetice...Pare altă femeie, dar și atunci era atrăgătoare
În sfârșit, Adrian Cioroianu a vorbit despre divorțul de Daniela Nane: "Am cunoscut-o într-un studio de televiziune". Ce spune despre pozele cu fosta soție și iubitul tinerel
Libertateapentrufemei.ro
În sfârșit, Adrian Cioroianu a vorbit despre divorțul de Daniela Nane: "Am cunoscut-o într-un studio de televiziune". Ce spune despre pozele cu fosta soție și iubitul tinerel
Ce să nu faci niciodată ca să atragi prosperitatea în viața ta. Anca Dimancea dezvăluie obiceiul negativ pe care multe persoane îl au: ”Vreau să se înțeleagă acest lucru”
FANATIK.RO
Ce să nu faci niciodată ca să atragi prosperitatea în viața ta. Anca Dimancea dezvăluie obiceiul negativ pe care multe persoane îl au: ”Vreau să se înțeleagă acest lucru”
Ce decizie au luat Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin Șerban, pentru începutul lui 2025. Confesiunea făcută de artistă: „De pe 2 ianuarie…”
Elle.ro
Ce decizie au luat Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin Șerban, pentru începutul lui 2025. Confesiunea făcută de artistă: „De pe 2 ianuarie…”
S-a aflat! De ce a jignit-o Makaveli, tiktokerul care l-a susţinut pe Călin Georgescu în campanie, pe soția lui Mihai Gâdea. 'E personal'. Ce detalii au ieșit acum la iveală
Unica.ro
S-a aflat! De ce a jignit-o Makaveli, tiktokerul care l-a susţinut pe Călin Georgescu în campanie, pe soția lui Mihai Gâdea. 'E personal'. Ce detalii au ieșit acum la iveală
Staţiunea aflată la 20 de kilometri de Miercurea Ciuc care concurează cu Poiana Braşov. Peisajele fabuloase şi pârtiile excelente atrag turiştii ca un magnet
Observatornews.ro
Staţiunea aflată la 20 de kilometri de Miercurea Ciuc care concurează cu Poiana Braşov. Peisajele fabuloase şi pârtiile excelente atrag turiştii ca un magnet
Horoscop 22 decembrie 2024. Berbecii sunt dornici de rezultate și asta se vede în tot ce faci, de la cele mai simple gesturi, până la decizii
HOROSCOP
Horoscop 22 decembrie 2024. Berbecii sunt dornici de rezultate și asta se vede în tot ce faci, de la cele mai simple gesturi, până la decizii

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI