Gabriel Mareş, ataşatul de presă al Ambasadei României la Praga a declarat, pentru Jurnalul Naţional, că autorităţile române au fost informate în legătură cu moartea lui Luca în dimineaţa de luni, într-un comunicat sec.
„Luni dimineaţa, am aflat despre tragedie, pe căi informale. Confirmarea oficială a venit abia în cursul serii. Comunicatul Poliţiei a fost sec, precizând doar că a survenit decesul cetăţeanului român”, a  declarat Gabriel Mareş, pentru Jurnalul Naţional.
Potrivit acestuia, detalii referitoare la circumstanţele şi ora exactă a decesului se cunosc, însă nu pot fi date publicităţii ”pentru a proteja familia”.
Astfel, potrivit aceleiaşi surse, dacă informaţia a ajuns oficial la Ambasada României în cursul dimineţii de luni, moartea  lui Luca at fi putut survenit în seara de duminică, existând posibilitatea ca trupul neînsufleţit al bărbatului de 24 de ani să fi fost descoperit în cursul nopţii sau al dimineţii de luni.
Citeşte şi:
Luca Călinescu s-a spânzurat în camera de hotel, conform unor surse
 
 

 
 

Urmărește-ne pe Google News