Nu știam nimic. L-am sunat pe Alex și mi-a zis că ei de trei săptămâni nu mai sunt împreună și cam atât, știu că se înțelegeau bine, că erau tot timpul împreună la evenimente. El ( n.r. Alex Leonte) este neschimbat, a zis că așa o fost să se întâmple și că fiecare cu treaba lui.

Oricum eram convins că se va întâmpla chestia asta, că trăiesc în lumea voastră, lumea tinerilor, și văd ce se întâmplă.

Pentru mine e un șoc, când văd că după 10 ani, 12 ani, 9 ani, se despart tinerii, mă șochează chestia asta. Eu l-am atenționat de foarte mult să aibă grijă și el a înțeles. Celebritatea le schimbă viața tinerilor. Nu am de ce să fiu dezamăgit…Lumea a luat-o cum a luat-o”, a declarat Nea Mărin la Antena Stars.

Theo Rose a lămurit totul pe contul de Instagram

În prezent, Theo Rose trăiește o frumoasă poveste de dragoste alături de actorul și regizorul, Anghel Damian.

„Reiese că relația mea cu Alex s-a încheiat, respectiv că altcineva a apărut în viața mea, lucruri adevărate, doar că lucrurile astea erau știute de către mine, Alex, familia și oamenii foarte apropiați de mine.

Doar că noi am vrut să se întâmple cu discreție lucrurile astea, eu, mai degrabă, am vrut să se întâmple cu discreție, și să anunț eu la un moment dat că s-a întâmplat asta, ne-am despărțit, a spus Theo Rose pe rețelele de socializare.

 
 

Urmărește-ne pe Google News