Corpul cântăreţei a fost găsit în casa ei din Pasadena, duminică după-amiază, potrivit unui purtător de cuvânt al poliţiei. Fiica ei a chemat ambulanţa după ce şi-a găsit mama fără cunoştinţă. Nu se cunosc deocamdată cauzele morţii.
Teena Marie a crescut într-un cartier cu populaţie de culoare din Los Angeles şi a început să cânte în mod profesionist la opt ani. A semnat un contract cu celebra casă de discuri Motown Records, care-i mai avea în portofoliu pe Diana Ross şi The Jackson 5.
Rick James, pe care l-a întâlnit în studiourile Motown, i-a devenit mentor, colaborator şi iubit şi a fost producătorul primului album al artistei, intitulat ”Wild and Peaceful (1979). La începutul anilor 1990, Teena a dispărut de pe scenă, după naşterea fiicei sale, Alia. A mai scos un album în 2004, ‘La Dona, de pe care ‘Still in Love este cea mai cunoscută piesă, nominalizată la premiile Grammy.