Claudia Ghițulescu este o cunoscută cântăreață de muzică populară. La începutul anului trecut , Claudia Ghițulescu s-a căsătorit.
„Mi s-a întâmplat în urmă cu câțiva ani să leșin, să mi se facă rău. Stăteam nemâncată. Voiam să fiu foarte slabă și nu mâncam. Și bineînteles că dacă muncești și nu te hrănești suficient nu poți rezista. În ultimul timp, am încercat să am foarte mare grijă de mine. De când sunt căsătorită, înainte să plec de acasă, mănânc. Și dacă nu mănânc, mă opresc cu soțul meu la masă undeva. Se vede că deja am 2-3 kilograme în plus. Acum mă hrănesc și mă hidratez cum trebuie. Nu mai leșin, am trecut de perioada aceea,” a explicat Claudia Ghițulescu.
În fiecare dimineață, artista își face un amestec din lămâi, apă și bicarbonat, la care se poate adăuga și miere.„Asta beau până îmi fac cafeluţa. Nu există zi să nu fac asta. Chiar dacă nu apuc să beau dimineaţa, merg la un restaurant cer o limonadă şi puţin bicarbonat”, a detaliat Claudia Ghiţulescu la emisiunea „Star Matinal”, de la Antena Stars.