Cântăreaţa spune că româna este o limbă foarte dificilă, pe care nu o înţelege deloc, dar este mai hotărâtă ca oricând să-i dea de cap.
„Limba română este foarte dificilă. Nu seamănă cu nicio altă limbă. Pot înţelege italiana, spaniola, germana, dar româna… Câteodată am impresia că înţeleg ceva, dar mă înşel”, a declarat artista cu origini americano-germane.
Jennifer Rush va concerta pe 17 noiembrie, începând cu ora 19.00, la Sala Palatului din Bucureşti. Cântăreaţa îl are ca invitat special pe Francesco Napoli, interpretul cunoscutei piese „Marina!”.