Julia își dorește enorm să fie mamă

Chiar dacă se apropie de 43 de ani, Julia Jianu – Chelaru, pe numele său de fată – nu vrea să renunțe la visul de a deveni mamă.După 17 ani de relație cu Bogdan Jianu, cântăreața și-a găsit alinarea în brațele unui bărbat, care-și spune John pe paginile de socializare și pe care l-a prezentat deja părinților.

Cântăreața și-a refăcut viața după divorțul de Bogdan Jianu

Deși multe femei aleg ca după un divorț să nu se mai arunce imediat într-o relație de durată, Julia a simțit că noul iubit este ceea ce aștepta, așa că ea și John au decis să-și întemeieze o familie. Și cu toate că încă nu au ajuns în fața ofițerului de la Starea Civilă, au discutat foarte serios despre copii și au decis că sunt pregătiți să devină părinți.

Artista merge periodic la medic pentru a putea rămâne însărcinată

Problemele de sănătate au împiedicat-o
să rămână gravidă până acum

Julia a încercat să rămână gravidă și cu fostul soț, Bogdan Jianu,
dar nu a reușit. În urmă cu 6 ani, după mai multe consultații și investigații
și numeroase vizite la medici, cântăreața a ajuns la o clinică din Turcia, care
i-a rezolvat problema de sănătate. Acolo a aflat că avea o obstrucție la
nivelul uterului care o împiedica să rămână însărcinată.După această intervenție, a primit undă verde din partea medicilor
ginecologi, însă miracolul tot nu s-a înfăptuit.În prezent, Julia, care nu s-a dat bătută, merge periodic la controale
și face tot felul de tratamente pentru fertilitate.

Urmărește-ne pe Google News