Cântăreaţa hit-ului ‘Chandelier, în vârstă de 40 de ani, a decis să pună capăt căsniciei sale de doi ani, precizând că  ea și soțul ei îşi doresc să rămână prieteni în viitor.

”După multe frământări sufleteşti şi după multă gândire, am luat decizia de a ne separa. Dorim să rămânem prieteni. Nu vom face alte comentarii, ” au declarat cei doi pentru revista People.

Pe de altă parte, Sia Furler a recunoscut că este dezamăgită că nu a putut să-i arate lui Erik, ţara sa natală, Australia, pentru că erau permanent asaltaţi de fani.

Artista, care a devenit cunoscută pentru faptul că își acoperă fața cu peruci, s-a măritat cu americanul Erik Anders Lang, în august 2014, în casa ei din California, la două luni după ce s-au logodit. Ea a confirmat căsătoria, însă abia opt luni mai târziu. Cei doi au fost văzuți  ultima dată în public la petrecerea organizată înainte de premiile Grammy din februarie, anul acesta.

Concertul Sia în Piața Constituției. Fanii au fost mai mulțumiți decât la Rihanna: „Un adevărat spectacol de teatru”

Sia a fost anul acesta și în România, unde a susținut un concert în Piața Constituției din București.

Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale – turul 1 și află când este turul al doilea al votului pentru președinție!
 

Urmărește-ne pe Google News