Raluka e dependentă de aerobox, ca modelele Victorias Secret
„Aeroboxul este una din cele mai noi tehnici de tonifiere în rândul femeilor. Este folosită și de toate modelele Victorias Secret! Este foarte antrenant, nu mă plictisește niciodată și ard foarte multe calorii. Sunt foarte mulțumită de rezultate și când am timp, reușesc să merg de trei ori pe săptămână la sală. Mi-ar plăcea să practic mai multe sporturi. Cele extreme, în general.”
Mira face plimbări prin parc, cu rolele
„Deși uneori simt că ziua este destul de scurtă, aleg să prioritizez sportul. Așa ar trebui să facă toată lumea! Încerc să fac sport cât de des pot! La sală ajung de trei ori pe săptămână, în restul timpului îmi place să merg cu rolele prin parc. Antrenorul meu are multă răbdare cu mine și știe, cu siguranță, mai bine decât mine ce antrenament este necesar.”
Andreea Olaru are program fix la sală. Uneori merge și sâmbăta!
“Oricât de plin ar fi orarul meu, pentru sală găsesc mereu timp. Am stabilit de ceva vreme ca programul meu de sală să se desfășoare dimineața. Am un antrenament fix, pe care îl urmez mereu. Începând de luni până vineri, de la ora 9.00 până la 10.30, mă găsești doar în sala de sport. Miercurea fac pauză. Uneori am antrenamente și sâmbăta.”
Kamelia e pasionată de cardio. „În fiecare zi lucrez alte grupe de mușchi”
„Sunt fericită că reușesc să ajung de două, trei ori pe săptămână. Fac zece minute de cardio la începutul antrenamentului și la final, de fiecare dată. Însă în fiecare zi lucrez alte grupe de mușchi: fie partea superioară, fie cea inferioară, fie un circuit, depinde de ziua respectivă. De la vârsta de 14 ani merg la sală și am făcut antrenamentele singură mult timp.”
Nicoleta Nucă: sală, cycling și înot. „Am un stil de viață sănătos”
„Merg la sală de 3-4 ori pe săptămână, dar mai fac și cycling și înot. În general, am un stil de viață sănătos și o alimentație destul de corectă și echilibrată. Am un antrenor personal care mă ghidează pe tot parcursul antrenamentului. Mă ambiționează și îmi creează antrenamente personalizate la fiecare ședință, astfel încât mușchii să nu rămână în zona de confort.”
Aza, atleta industriei muzicale. „Am făcut 5 ani de atletism”
„Merg la sală, mă țin de programul pe care-l am și reușesc să fiu de trei ori pe săptămână în sala de sport. Am un program superîncărcat, dar în trecut am făcut 5 ani de atletism, am câștigat numeroase premii și am rămas cu o experiență minunată. Niciodată nu las sala de sport pe ultimul plan! Sportul este pentru mine o activitate care îți poate influența stilul de viață, sănătatea și aspectul fizic.”
Carine e Scorpionul dependent de apă
„Merg la sală zilnic, dar îmi place și să alerg prin parc! Fiind Scorpion ca zodie, îmi place foarte mult apa și tot ce e legat de ea. Sportul este o metodă de a mă perfecționa fizic și mental. Mă ajută să acumulez pozitivitate și energie. Am un antrenor personal, care nu numai că mă ajută să îmi tonifiez corpul, dar mă și încurajează să îmi doresc mai mult de la viață și să nu îmi fie frică de nimic.”
Anamariei Prodan îi ajunge un jucător. Fetele ei au INTERZIS la fotbaliști!