- Lacrimi de milionară! Camelia Șucu a PLÂNS la nunta fiicei sale
- CE CADOU a PRIMIT CRISTINA ȘUCU la NUNTĂ de la PĂRINȚII MILIONARI
"Îi este mai greu unei femei în această lume, însă femeile sunt foarte conștiincioase, foarte consecvente. Un exemplu grăitor în acest sens este faptul că ele sunt făcute să fie mame, ele au răbdare nouă luni pentru a veni un prunc pe lume, trec printr-o naștere care nu e simplă, și astfel dăm dovadă că ne putem adapta situațiilor cele mai grele, iar acesta este un avantaj din toate punctele de vedere. Însă dacă pornim cu ideea că drumul în business este mai greu pentru noi femeile, s-ar putea că această simplă teorie să fie un dezavantajul al nostru", a spus Camelia Șucu pentru replicavedetelor.ro. Întrebată care este cea mai mare avere a ei, aceasta a spus: "Cea mai mare avere a mea este sănătatea mea și a familiei mele. Îmi doresc să fim cu toții sănătoși și să ne putem sprijini în continuare, pentru că aceasta este cea mai mare avere a unui om". Camelia Şucu este una dintre cele mai bogate femei din România, cu o avere estimată la peste 55 de milioane de euro. Citește și: