„Am făcut asta de dragul
familiei și de dragul a ceea ce urmează, e Anastasia care în continuare trebuie
să aibă bunici care se înțeleg foarte bine. Ne-am urât, l-am urât pe Dichi
atunci când ne-am despărțit, după care mi-am dat seama că e o mare prostie.
Toți sunt așa. Făceam naveta de la Hunedoara la București. Corina Chiriac este
foarte greu de imitat și Angela Similea. Dichi își petrece și timpul acela pe
care nu a reușit să-l petreacă atunci când era Ioana mică. El o strigă Sia (pe
nepoata Anastasia, n.r.). E și ea foarte talentată, cântă, mă imită. Dichi se
poartă foarte frumos cu copiii, e foarte încântat”a spus Simona
Florescu, la „Răi da Buni”. 

„Academia Dichiseanu este un proiect de suflet, noi ne-am dorit de
foarte multă vreme să deschidem această școală, doar că a rămas Ioana
însărcinată, suntem implicați toți. Dichi este acolo îm umbră, se implică. Avem
lecții de pian, canto, chitară, percuție. Este primul an. Nu-s bătăi de cap,
sunt copii foarte mulți.

La început nu-s atât câți ne-am dori, dar vor veni pe parcurs.  Mă bucur că atunci când se termină ora, ele zic că s-a terminat foarte repede, înseamnă că ele nu se plictisesc și le place ideea. Eu am început să cânt, la 10 ani și jumătate am urcat pe scenă pentru prima dată. În sală era, în primul rând, cel mai rău copil de la mine din clasă, am uitat de emoții, am avut noroc cu el. Aveam emoții, eu și acum am emoții.” a mai spus Simona Dichiseanu, la „Răi da Buni”.

Citește și

GALERIE FOTO & VIDEO / Frigidere, butelii și monitoare de calculator, aruncate în Dunăre. Delta, înecată în gunoaie, salvată de voluntari. Libertatea a fost la Sfântu Gheorghe, unde fluviul se varsă-n mare

 
 

Urmărește-ne pe Google News