„Eu am fost un pic justițiar în adolescență și în mica maturitate, dar mi-a trecut. Eu urăsc oamenii care nu se gândesc la alți oameni, dar urăsc e un cuvânt foarte dur. Nu urăsc, dar așa, oamenii care pur și simplu nu se gândesc deloc, adică cei care fac greșeli din prostie.
Mi-aș dori să fiu orb în lumea orbilor, dar totodată aș vrea să lecuiesc toți orbii din momentul în care toți vedem. Ori una, ori altfel, pentru că altfel noi o să fim într-un conflict permanent și asta este destul de frustrant”, a spus Carlas Dreams în podcastul cronicaridigitali.ro.
Interpretul de peste Prut a mărturisit că nu are mulți dușmani, fiindcă este un om care nu a făcut rău gratuit nimănui.
„Eu nu prea am dușmani, nu știu, nu prea am făcut rău. Eu am fost răutăcios destul de mult, dar din punctul meu și al altora de vedere, sunt destul de motivat.
Eu am făcut ceea ce am vrut de multe ori, dar atunci când știam că asta o să afecteze pe cineva în mod brutal sau critic, nu am mai făcut-o sau m-am mai gândit o dată. Eu nu prea am făcut răutăți gratuite pur și simplu”, a mai spus artistul.
Carlas Dreams a mărturisit că este mai cuminte atunci când poartă mască. „Eu sunt mult mai cuminte când sunt mascat pentru că reprezint un proiect și nu pot să îmi permit multe lucruri pe care mi le-aș dori. Am scăpări uneori, dar încerc și depun eforturi să reprezint proiectul.
În sens de proiect, lumea are anumite așteptări și eu vreau să corespund lor, să fiu chiar mai bun decât atât și asta este regula și a mea, și a băieților, adică asta nu e o chestie personală.
Pe mine nu m-a adus cocorul, sunt născut dintr-o mamă și un tată, am prieteni, am familie și sunt așteptări în sensul ăsta de alt ordin pe care clar nu vreau să le dezamăgesc și uneori fac lucruri care sunt așteptate de la mine, dar pe care nu neapărat mi le doresc”, a mai dezvăluit artistul.