Carmen Brumă a vrut să prepare o prăjitură specială la un local de fiţe din Capitală. Iar pentru asta a organizat un adevărat eveniment monden la care au fost invitate multe vedete. Printre ele s-au numărat Jorge şi Alina Laufer, fosta soţie a artistului. Cum cei doi se tot ceartă de ceva vreme din cauza alocaţiei copilului lor, e limpede că un eveniment cu ambii în aceeaşi sală ar fi deturnat atenţia de la adevăratul scop al adunării.
Alina a ajuns printre primii oaspeţi, s-a întreţinut cu aproape toţi invitaţii şi a ascultat atentă recomandările lui Carmen privind prepararea desertului. Spre final, când prăjitura preparată de iubita lui Mircea Badea era testată de invitaţii ei, în local îşi face apariţia şi Jorge. Deşi oamenii s-ar fi aşteptat să se lase cu scântei, lucrurile au avut un final… liniştit, şi asta pentru că fosta soţie a artistului a plecat discret din local.