Carmen Brumă mărturisește pentru revista VIVA! că nu își refuză nimic în materie de alimentație, dar nu face excese. Mișcarea, suplimentele și alimentația echilibrată o ajută pe Carmen Brumă să arate fabulos la 47 de ani.

„Cred foarte tare că niciun produs nu are cum să funcționeze, dacă tu nu ai o bază, care trebuie să fie formată dintr-o alimentație echilibrată, în concordanță cu vârsta ta și cu scopurile tale. Mișcarea zilnică este esențială, nu există supliment mai bun decât mișcarea.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 4

Și, de asemenea, somnul. Nicio cremă anti-aging nu va avea efectul unui somn bun, profund, constant, nu doar o săptămână la două luni. Apoi avem nevoie de suplimente care să ne ajute. Eu cred foarte tare, și folosesc de peste șapte ani de zile, suplimentele cu colagen, fie simple, fie îmbogățite cu colagen, resveratrolul, coenzima Q10, vitamina E“, a spus Carmen Brumă pentru Viva!.

Carmen Brumă nu crede că ar trebui să renunțăm definitiv la dulciuri. „Excluzând un lucru care îți place, nu faci decât să îl ridici pe un piedestal, la care tu să tânjești în permanență.

Cred mai degrabă în derapajele controlate, adică nu mâncăm dulce zilnic, ci din când în când, ca să ne satisfacem pofta, pentru că acel moment în care tu mănânci dulce îți va produce o satisfacție mult mai mare decât dacă îl mănânci zilnic și lucrul ăla devine rutină. Eu, care mănânc o dată pe săptămână dulce, am o satisfacție mult mai mare decât cineva care mănâncă în fiecare zi, pentru mine e un eveniment. Sunt de părere că satisfacția mai rară, dar mai intensă, e cea mai potrivită”, mai spune ea.

Ce face pentru tenul ei

Carmen Brumă pune mare preț pe demachiere, pe lângă tratamentele pe care le urmează. Vedeta nu se culcă niciodată machiată.

„Pentru ten fac tratamente dermato-estetice. Fac această suplimentație cu colagen de peste șapte ani de zile. Dorm, mă alimentez corect și folosesc produse de calitate. Am o rutină la care nu renunț. Nu există o zi din viața mea în care să nu mă fi demachiat, dimineața și seara”, mai spune Brumă.

Urmărește-ne pe Google News