Carmen
Brumă a avut o apariție incendiară joi seara, la Gala Unica 2019. Din păcate, seara
nu s-a încheiat bine pentru vedetă. La un moment dat, acesteia i s-a făcut rău
și a avut nevoie de intervenția medicilor.
Deși s-a spus că vedeta ar fi ajuns la spital pentru a-i fi acordate și mai multe îngrijiri de specialitate, aceasta a lămurit situația, pentru revista Unica.
„Sunt la târgul Ghidul Miresei unde tocmai am terminat de prezentat spectacolul din deschiderea acestui târg de nunți. Mă simt bine, le mulțumesc tuturor pentru grijă”, a declarat ea.
„Aseară am avut un scurt moment de amețeală care a fost remarcat de către cei prezenți acolo pentru că s-a întâmplat în timpul unui interviu live. Dacă nu aș fi fost în acel interviu, momentul acela nu ar fi fost remarcat”, a precizat vedeta.
„Cei din presă s-au speriat și au chemat salvarea. Salvarea a venit, a urmat procedurile standard, a constatat că sunt sănătoasă, că nu am niciun fel de problemă și nu există niciun fel de motiv pentru a fi dusă la spital. Drept urmare, am semnat pe propria răspundere că nu merg la spital și am plecat acasă. Nu e nimic grav în cele întâmplate aseară”, a explicat Carmen Brumă, exclusiv pentru revista Unica.
Ca în fiecare an, Gala Unica a premiat cei mai buni oameni din modă, frumuseţe, artă, blogging, showbiz, implicare socială.
Cititorii revistei Unica au avut ocazia de a-și exprima preferințele pe site-ul revistei, la cele 9 categorii, iar joi seară au fost anunțați câștigătorii. Evenimentul a avut loc la Palatul Bragadiru.