Cel mai dur reality show al momentului, Asia Express, revine la Antena 1 din 1 septembrie, cu un itinerar spectaculos – cel mai lung de până acum, având 11 etape, în loc de 10. Thailanda, Malaezia și Indonezia sunt țările pe care le vor traversa perechile de vedete dornice de aventură la capătul lumii, printre concurenții care se aliniază la startul sezonului șapte numărându-se content creator-ul şi antreprenoarea Carmen Negoiță, împreună cu sora ei, Andreea.

Cele două au dezvăluit că, deși în viața de zi cu zi au o comunicare extraordinară, presiunea competiției și-a spus cuvântul, iar momentele pline de tensiune nu au lipsit pe Drumul Zeilor.

„Noi știam cam cum vom fi și cum ne vom înțelege. Știam că, la un moment dat, ne vom ieși din sărite, ne vom enerva și vom țipa. Pur și simplu este o metodă de a ne descărca și a elimina din sistem energiile negative, care nu ne folosesc, ca să ne facem treaba cum trebuie. Mie îmi place foarte mult că eu și Carmen suntem diferite. Eu văd lucrurile într-un fel, ea le vede în alt fel și reușim să ne completăm”, a declarat Andreea.

„Când sunt foarte competitivă, pot să devin fiară. Sora mea, în schimb, este mai sociabilă, mai caldă. Dar, în același timp, este mai agitată și mai tipicară decât mine. Așa că, uneori, ea mă enervează pe mine și eu țip ca să mă lase-n pace. Încerc să mă concentrez la ce am de făcut, dar ea vorbește extrem de mult, așa că, la un moment dat, ajung să țip și eu la ea”, a dezvăluit Carmen, cu umor, adăugând că ritmul competiției i-a depășit cu mult așteptările.

Prima zi din viața noului Parlament. Șoșoacă l-a flancat pe Ciucă, Becali a smuls microfonul unui jurnalist, iar liberalii se zbat între Crin și Nicușor
Recomandări
Prima zi din viața noului Parlament. Șoșoacă l-a flancat pe Ciucă, Becali a smuls microfonul unui jurnalist, iar liberalii se zbat între Crin și Nicușor
Carmen și Andreea_5Icon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 5

„Când ești în mijlocul nebuniei, nu simți nici durere, nici oboseală. Și-abia când se oprește toată nebunia îți dai seama cât de obosit ești. Ieri seară, la cazare, am adormit lemn după 10 minute, deși de obicei nu adorm repede seara. Dar ieri dormeam profund în timp ce, în cealaltă cameră, se făcea focul, gazdele se spălau, mâncau, vorbeau, tușeau, era o gălăgie…”, a povestit ea.

„Aventura asta te pune în toate ipostazele, te testează în toate formele posible și descoperi, de fapt, cine ești tu cu adevărat, lucru pe care n-ai putea să-l faci în zona ta de confort. Asia Express este mai mult decât ne-am imaginat. Totul este neașteptat pe Drumul Zeilor. Oricât ai încerca să-ți faci scenarii înainte – și eu am obiceiul acesta prost – nu se potrivește cu ceea ce urmează să se întâmple”, a  mai declarat Andreea. 

Anca Țurcașiu și prietena ei, actrița Andreea Samson, Nicolai Tand și Sorin Brotnei (nașul și finul), Betty Salam și Cătălin Vişănescu, comedianții Ioana State și Mane Voicu, Mihai Găinușă și colega lui de radio, Oana Paraschiv, Victor Slav și iubita lui, Selina, Adi Nartea și prietenul lui, actorul Cosmin Vîjeu, Andrei Ursu și iubitul lui, Vlad Condurache, sunt celelalte echipe care se aventurează pe Drumul Zeilor. Cum se vor descurca ei telespectatorii vor descoperi din 1 septembrie, de la ora 20.00, la Antena 1. Programul de difuzare rămâne cel consacrat – duminica de la ora 20.00 și de luni până miercuri, de la 20.30, în prima săptămână premiera maraton aducând cinci ediții consecutive: duminică, de la ora 20:00 și de luni până joi, de la ora 20:30. 

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Unica.ro
Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Cum arăta Corina Caciuc în urmă cu câțiva ani, înainte de operațiile estetice...Pare altă femeie, dar și atunci era atrăgătoare
Viva.ro
Cum arăta Corina Caciuc în urmă cu câțiva ani, înainte de operațiile estetice...Pare altă femeie, dar și atunci era atrăgătoare
În sfârșit, Adrian Cioroianu a vorbit despre divorțul de Daniela Nane: "Am cunoscut-o într-un studio de televiziune". Ce spune despre pozele cu fosta soție și iubitul tinerel
Libertateapentrufemei.ro
În sfârșit, Adrian Cioroianu a vorbit despre divorțul de Daniela Nane: "Am cunoscut-o într-un studio de televiziune". Ce spune despre pozele cu fosta soție și iubitul tinerel
Finala Vocea României 2024, live video online, Pro TV. Aura Șova, câștigătoarea sezonului 12
FANATIK.RO
Finala Vocea României 2024, live video online, Pro TV. Aura Șova, câștigătoarea sezonului 12
Ce decizie au luat Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin Șerban, pentru începutul lui 2025. Confesiunea făcută de artistă: „De pe 2 ianuarie…”
Elle.ro
Ce decizie au luat Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin Șerban, pentru începutul lui 2025. Confesiunea făcută de artistă: „De pe 2 ianuarie…”
S-a aflat! De ce a jignit-o Makaveli, tiktokerul care l-a susţinut pe Călin Georgescu în campanie, pe soția lui Mihai Gâdea. 'E personal'. Ce detalii au ieșit acum la iveală
Unica.ro
S-a aflat! De ce a jignit-o Makaveli, tiktokerul care l-a susţinut pe Călin Georgescu în campanie, pe soția lui Mihai Gâdea. 'E personal'. Ce detalii au ieșit acum la iveală
Tobă, lebăr, caltaboş şi cârnaţi din piaţă, duşi la analize la laborator. Concluzia după o săptămână este şocantă
Observatornews.ro
Tobă, lebăr, caltaboş şi cârnaţi din piaţă, duşi la analize la laborator. Concluzia după o săptămână este şocantă
Horoscop 21 decembrie 2024. Săgetătorii trec la preocupări mai serioase, selectează cu mai multă atenție ceea ce fac și spun
HOROSCOP
Horoscop 21 decembrie 2024. Săgetătorii trec la preocupări mai serioase, selectează cu mai multă atenție ceea ce fac și spun

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI