Într-un live pe pagina de Facebook al emisiunii Ferma, de la Pro TV, Carmen Negoiță, care a fost eliminată din concurs, a făcut declarații despre relația cu scântei pe care a avut-o cu Brigitte Sfăt pe durata cât a fost la show.
„Brigitte ne-a cam luat pe toți la rând, asta este ideea, și la un moment dat am intrat și eu. Ne-am certat de la nimic, nu pot să spun că am fost supărată cu cineva din Ferma. Nici cu Brigitte n-am plecat supărată.
I s-a pus pata, la un moment dat, dar cred că toate chestiile astea îi veneau din interior, avea anumite trăiri și era crispată. Într-o zi s-a luat de Remus, am urmat eu, după care a urmat Claudia…
Sunt o persoană vulcanică de felul meu, nu neapărat că mă cert, dar nu suport să fiu atacată, mai ales degeaba. Dar am fost destul de împăciuitoare…”, a afirmat Carmen Negoiță.
Aceasta a dezvăluit că s-a despărțit în condiții amicale de Brigitte Sfăt. La plecare, Brigitte Sfăt i-a dat un bilet lui Carmen și a rugat-o să-i facă și un serviciu
„Mi-am analizat comportamentul și-am zis că n-are sens să mă cert cu ea, că oricum n-ajungi la o concluzie, ea o să o țină pe a ei. Ideea e că am plecat de acolo și mi-a dat un bilet, să sun acasă, să-i anunț familia că e bine. Și mi-a scris pe bilet: Iartă-mă că te-am supărat”, a mai spus Carmen Negoiță.