Concertul din club Aura a reprezentat principalul punct de atracţie pentru românii din zonă. Carmen a fost primită cu multe aplauze, căldură sufletească şi multe buchete de flori ce au cântărit mai bine de 100 de kilograme. Au fost necesare două maşini pentru a transporta florile de la club până la hotelul unde a fost cazată.
Solista a cântat live mai bine de o oră şi jumătate şi a petrecut apoi până dimineaţa alături de admiratorii ei care au umplut clubul până la refuz. În local au fost prezenţi români originari din Moldova, Ardeal, Banat şi Oltenia, stabiliţi în Germania, care au venit la spectacol chiar dacă au fost nevoiţi să parcurgă 300 de kilometri.
„Întotdeauna am fost onorată să cânt pentru românii de peste hotare. De fiecare dată atmosfera a fost la un nivel maxim pe toată durată programului meu. Ce pot să vă zic este doar că m-am simţit excepţional în Club Aura şi că românii de acolo preţuiesc tot ce ţine de locurile din care provin!”, a declarat Carmen.
Arista se pregăteşte acum pentru un lung şir de concerte pe care le va susţine în ţara pe toată durată verii, în care îşi va promova noul album „Atitudinea conteaza”.

Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.