Cântăreața de muzică de petrecere Carmen Șerban este foarte atașată de părinții săi.
Artista, care a terminat facultatea și a făcut și master, i-a prezentat pe mama și tatăl său admiratorilor săi de pe un site de socializare.
Alături de fotografiile cu părinții săi, solista a scris un mesaj prin care îi îndeamnă pe toți cei care o urmăresc să-i sune pe cei care le-au dat viață, atâta vreme cât mai sunt pe lume.
Carmen Șerban, alături de părinții săi. „Toate ne îndepărtează sufletește și fizic de singurele persoane care cred în noi”
Dacă mama lui Carmen Șerban pare să se simtă cât se poate de bine, în ceea ce-l privește pe tatăl artistei, acesta are probleme de sănătate, deplasându-se în scaunul cu rotile.
„Dacă-i mai ai, sună-i acum, sună-i zilnic și spune-le: „TATĂ, MAMĂ ❤❤ VĂ IUBESC”!
Cea mai mare greșeală a unui adolescent, dar și a unui adult, este alegerea unui anturaj înclinat spre vicii gen alcool, droguri, scandaluri, cluburi și viață de noapte.
Toate acestea ne îndepărtează sufletește și fizic, de singurele ființe care cred în noi, care ne iubesc cu adevărat și care ne vor binele! Suntem definiți de alegerile noastre!
Ei sunt părinții mei, cei mai frumoși oameni de pe fața pământului❤”, a spus Carmen Șerban, care a slăbit spectaculos la un moment dat.