„Emoțiile nu o să dispară decât la un diagnostic de certitudine. E cu 3 mm mai mic și asta e bine”, a spus dr. Tănase la Happy Hour, în urma ecografiei la care a fost supusă vedeta în vârstă de 40 de ani.

Carmen Șerban este convinsă că dovezile sale de credință în Dumnezeu și tratamentul bio-naturist pe care îl urmează au ajutat-o în lupta cu boala

„Nu îmi e frică de moarte. Dacă mor mâine, nu îmi pare rău. Vestea de astăzi o iau ca un cadou de Crăciun”, a spus Carmen.

În urmă cu o lună și jumătate, vedeta era mult mai pesimistă.

„Medicii mi-au găsit acum câteva luni bune un cancer la sân, nu e grav, e benign și a fost depistat la timp. Un singur an nu am făcut control și m-a costat. În decembrie o să mai fac niște investigații și sper să se fi tras între timp. E un cancer pe o distanță foarte mică, de 5 milimetri. Importat este că e benign și poți să trăiești cu el o viață, daca îl ții sub control. Tind să cred că boala asta s-a depozitat pe sânii mei din cauza unor materii energetice negative, supărări, vrăji… .

Mi-a fost foarte greu să aflu că o astfel de boală a poposit în trupul meu. Plângeam non-stop. Acum mi-am revenit. Merg la un psihoterapeut, merg la preoți, mă rog foarte mult. Țin posturi, merg la dezlegări, mă spovedesc, mă împărtășesc, peste câteva zile merg la Ierusalim unde o să mă simt ca un copil într-un magazin cu jucării. Am grijă de sufletul meu, fac curățenia de care are nevoie sufletul… „, spunea Carmen Șerban la sfârșitul lunii octombrie.

Urmărește-ne pe Google News