Artista Carmen Șerban a luat recent o decizie importantă și
anume, să plece pentru o perioadă la Londra. Și-a vândut unul dintre apartamentele
pe care le deține, în speranța că își va putea închiria sau achiziționa altul
peste hotare. Din păcate, planurile interpretei au fost date peste cap.
„Momentan nu o să merg la Londra decât ocazional până când îmi găsesc o locuință. Acolo nu se cumpără așa ușor o locuință, sunt mai îngreunate procedurile de vizionare. Momentan, aștept să văd cum va fi piața și voi vedea prin iarnă sau primăvară.
Am vândut unul dintre apartamente ca să am un buget de început, că acolo e totul la dublu sau triplu.
Oricum, acolo casele nu se iau cu banii jos, se aduce un aport financiar, după care se merge în sistem de rate. Nu caut nici teren, nici casă, caut doar un apartament, tocmai pentru că nu vreau să mă mut definitiv acolo.
Caut un apartament cu două sau trei camere, pentru că peste nu mă încadrez la buget. Nu mă interesează să fac o investiție așa mare în Londra, mai bine fac în România”, a declarat Carmen Șerban la Antena Stars.
„Eu de curând am primit și drept de ședere permanent în
Anglia, deci lucrurile merg într-o direcție bună, numai că procedurile se fac
în termenii lor și nu e atât de rapid.
Și dacă voi cumpăra în Anglia, nu înseamnă că o să stau acolo definitiv. O să stau în România și o să mai merg și acolo, aici am familia, prietenii. Eu am evenimente în toată lumea, deci pot să plec oriunde să cânt.
Nu renunț la meseria mea, mergem înainte de oriunde aș fi. Nu am o meserie de lucrat în fabrică, pot să cânt oriunde, pot pleca spre cântări din orice locație”, a mai adăugat cântăreața.