În prezent, Carmen Tănase are un rol în serialul „Clanul”, ce va fi difuzat în curând la PRO TV. Deși are un program foarte aglomerat, actrița în vârstă de 61 de ani are multă energie. Pe lângă filmările pentru serial, ea mai pleacă în deplasări cu teatrul și are grijă de casă, dar și de animale. A existat un moment în viața ei când a simțit că nu mai poate și a fost nevoită să renunțe la un proiect important. Carmen Tănase și-a pus sănătatea în pericol din cauza suprasolicitării.

Libertatea: De unde aveți atât de multă energie?

Carmen Tănase: Din nevoie. (râde) Nu am încotro. Probabil că ar fi comod să stau să plec în vacanțe, dar așa a hotărât viața să le fac eu pe toate. Plec în turnee, în deplasări cu teatrul. Și dorm puțin.

– Ce înseamnă puțin?

– Când am treabă și am filmare dimineața, apoi deplasare, apoi venit acasă, aranjat câini, pisici, oameni și ce mai e pe acolo… și a doua zi filmare la 6… aproape deloc. Când nu am treabă, am altele de făcut și pentru sufletul meu. Nu pot să le fac decât când se liniștește casa, că altfel nu am cum… să scriu, să citesc ceva sau să dezvolt o idee care mi-a venit, pentru că tot timpul unul cade, unul dărâmă, unul face așa și așa… dă-le drumul afară, intră… nu se poate altfel decât noaptea

Guvernul Ciolacu 2, învestit după audieri fulger. Puterea a tremurat până în ultimul moment. Ce nu s-a văzut la televizor
Recomandări
Guvernul Ciolacu 2, învestit după audieri fulger. Puterea a tremurat până în ultimul moment. Ce nu s-a văzut la televizor

– Programul atât de aglomerat nu v-a afectat sănătatea?

– Ba da, s-a mai întâmplat, dar nu grav. Am simțit că nu mai pot.

– Cum ați remediat situația?

– Am renunțat la un proiect important. Era un serial. Am lăsat toate avantajele financiare la o parte, pentru că nu mai puteam. Eram la limită și bine am făcut, pentru că am descoperit ceva la timp cu sănătatea. Dacă mai stăteam era prea târziu și am putut să mă ocup de treaba asta.

Ce v-ar plăcea să faceți după ce renunțati la actorie?

– Nu renunț. Voi lucra până în ultima clipă.

– Toată lumea știe de celebrul personaj pe care l-ați jucat, „Flacăra”. V-a influențat în vreun fel personajul?

– Desigur. Am jucat 4 ani acest personaj. M-a influențat și va rămâne așa până la sfârșitul vieții. Este o ștampilă pusă pe mine și nu m-a deranjat absolut deloc. Am demonstrat că pot să fac oricând orice altceva. Faptul că s-a pus ștampila pe personajul acela, care mi-a fost oricum foarte drag, mă onorează și mi-ar plăcea să mai joc acest personaj. Știu copii de trei ani care știu cine este Flăcărica și este fascinant, se dă tot timpul în reluare la TV.

Încă vă strigă oamenii pe stradă „Flăcărica”?

– Tot timpul. E ștampilă pusă până la final.

Vlad Pascu riscă o pedeapsă mai mare, după ce Judecătoria Mangalia a decis să îi schimbe încadrarea juridică în dosarul accidentului de la 2 Mai
Recomandări
Vlad Pascu riscă o pedeapsă mai mare, după ce Judecătoria Mangalia a decis să îi schimbe încadrarea juridică în dosarul accidentului de la 2 Mai

– V-am văzut mai devreme într-un teaser al serialului „Clanul” că plângeați. V-ați obșinuit să plângeți oricând și oricum sau aveți vreun truc?

– Depinde. Eu am o viață în profesia asta și vine firesc. Cum ești stângaci când te urci prima dată la volan și după 5 ani ești maestru, așa e și aici. Ca-n orice altă meserie, experiența este importantă. Eu mă implic în personajul ăla ca și cum aș fi eu. Îmi asum toate probleme personajului.

E greu că după atâția ani de comedie m-am întors la dramă. Asta făceam în tinerețe. La teatru e mai simplu, pentru că acolo repeți o lună, două și ai două ore de spectacol. Aici – 12 ore pe zi, când e zi de filmare plină, e greu, dar e frumos. Meseria noastră e grea, dar frumoasă. Meseria mă ține în priză și cumva tânără.

– Sunteți virală pe TikTok. Cum a început totul? Postările sunt foarte apreciate, pentru că sunteți foarte sinceră.

– Eu nu am știut care este treaba cu TikTok-ul și am intrat dintr-o glumă. Toată lumea mi-a zis „Să vezi cât hate o să îți iei”. Eu nu am hate. Nu zice nimeni nimic rău. Nu e bine să nu zică nimeni nimic rău de tine, nu? Așa de bine, să nu zică nimeni nimic? Plus că… dacă ar exista cineva care să fie măgar, eu îl blochez în secunda doi, adică nu stau la conversații cu mitocanii, dar până acum nu mi s-a întâmplat.

Coșul de cumpărături, mai ieftin în Ungaria decât în România | Experiment Libertatea
Recomandări
Coșul de cumpărături, mai ieftin în Ungaria decât în România | Experiment Libertatea
carmen-tanase-2Icon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 4

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Unica.ro
Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Dani Oțil și Ștefan Bănică, schimb de replici acide în direct, la TV: „În 18 ani, unii au devenit de mai multe ori părinți, alții sunt la a treia nevastă… La vârsta ta mai asculți de-o...?„
Viva.ro
Dani Oțil și Ștefan Bănică, schimb de replici acide în direct, la TV: „În 18 ani, unii au devenit de mai multe ori părinți, alții sunt la a treia nevastă… La vârsta ta mai asculți de-o...?„
De ce câștigă numai Tudor Chirilă "Vocea României". Are 7 trofee, iar ultimele 4, consecutive. Mutările geniale pe care le-a făcut în finale
Libertateapentrufemei.ro
De ce câștigă numai Tudor Chirilă "Vocea României". Are 7 trofee, iar ultimele 4, consecutive. Mutările geniale pe care le-a făcut în finale
Cele 2 condimente pe care să le pui pe carnea de porc dacă vrei să-ți iasă o friptură delicioasă pentru masa de Crăciun. Vei mânca pe săturate
FANATIK.RO
Cele 2 condimente pe care să le pui pe carnea de porc dacă vrei să-ți iasă o friptură delicioasă pentru masa de Crăciun. Vei mânca pe săturate
Ce părere are Raluca Bădulescu despre prima poza cu ea care a apărut în presă în urmă cu mulți ani: „Foarte multă lume își imaginează
Elle.ro
Ce părere are Raluca Bădulescu despre prima poza cu ea care a apărut în presă în urmă cu mulți ani: „Foarte multă lume își imaginează
Imagini din apartamentul de lux al Andreei Tonciu. L-a cumpărat mobilat și utilat, dar a aruncat tot din el! Cum arată acum / FOTO
Unica.ro
Imagini din apartamentul de lux al Andreei Tonciu. L-a cumpărat mobilat și utilat, dar a aruncat tot din el! Cum arată acum / FOTO
Bucureştenii care ar putea plăti impozite de 6 ori mai mari în 2025. Sechestru pe locuinţa celor care nu dau banii
Observatornews.ro
Bucureştenii care ar putea plăti impozite de 6 ori mai mari în 2025. Sechestru pe locuinţa celor care nu dau banii
Horoscop 24 decembrie 2024. Capricornii trebuie să limiteze interacțiunile cu cei din anturajul apropiat, ca să nu își strice singuri ziua
HOROSCOP
Horoscop 24 decembrie 2024. Capricornii trebuie să limiteze interacțiunile cu cei din anturajul apropiat, ca să nu își strice singuri ziua

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI