Carmen Tănase este una dintre cele mai iubite actrițe din România. A jucat în numeroase spectacole pe scena teatrului, dar și în telenovele românești. Vedeta a vorbit pentru prima oară despre relația cu fiul ei, care s-a întors de ceva timp din străinătate, odată cu izbucnirea pandemiei.
„Băiatul a venit în țară. Nu stăm împreună, ne despart câteva străzi, dar e destul de confortabil că ne putem vedea oricând. Unii ar spune că sunt o mama rea, în sensul că sunt mult mai posesivă, grijulie și foarte apropiată de băiatul meu.
Alții nu spun asta, pentru că eu am încercat să prietenă cu băiatul meu și am și reușit. L-am lăsat să facă ce-și dorește și să și aleagă singur drumul și bine a făcut. Ne spunem orice, ne certăm, dar vorbim ca între prieteni, cu ”bă”, cu de astea.
Și acum aș vrea, pentru că-mi plac foarte mult copiii, să mă văd și-n ipostaza de bunică. Depinde de vremuri, poate o să și am un nepoțel”, a spus Carmen Tănase în cadrul emisiunii Acces Direct, potrivit Spynews.
Carmen Tănase a vorbit la Acces Direct și despre relația cu
regretatul ei soț. Cei doi au avut o relație specială.
”Oamenii iubesc de mai multe ori, dar doar câțiva sau unul singur rămâne „acela” până la sfârșit. Sigur că noi, eu și Țucu, nu am avut un sfârșit firesc și atunci, când ceva se rupe brusc, probabil ai impresia că aia a fost iubirea vieții tale.