Carmen Tănase își dorește enorm un nepoțel, însă este dispusă să aștepte până când fiul ei, Tudor, va vrea cu adevărat să o facă bunică. „Mi-ar plăcea să am un copilaș prin casă, nu știu dacă permanent, dar din când în când ar fi comic, așa. Însă nu am vreun regret. Băiatul meu face fix ce vrea și când vrea el. Este un om destul de responsabil, care știe că trebuie să-și facă întâi o carieră, un nume, o situație, ca să poată să-i ofere unui copil ceea ce dorește să-i ofere. Și nu e vorba doar despre asta. El consideră că este o lume destul de bizară, de urâtă și de rea și nu vrea să-i dea drumul unui copil în această lume. Atunci, mai așteptăm. Poate se mai schimbă lumea, poate se mai schimbă el, poate apare copilul pur și simplu”, ne-a mărturisit interpreta Roxanei Baicu Popovici din serialul „Fructul Oprit”, difuzat la Antena 1.

Actrița a accentuat faptul că, indiferent cât de mult și-ar dori să devină bunică, niciodată nu îi va presa pe fiul și pe nora ei să facă ceva împotriva voinței lor: „Nu m-am gândit niciodată să-i impun și nici mie nu mi-a impus nimeni. Deși copilăria mea a fost acum 100 de ani, totuși, părinții mei erau niște oameni moderni pentru perioada aia. Nu mi-a impus nimeni nimic, de ce aș impune eu cuiva ce să facă cu viața sa? Doar el își trăiește viața, nu eu i-o trăiesc!”.

Carmen Tănase nu are încă un nepoțel, dar are casa plină de pisici și căței

Fără un nepot care să-i alerge prin casă, Carmen Tănase își umple timpul liber cu animalele ei de companie, animale care sunt din ce în ce mai multe. „Am la copii… aoleu! Am la copii cu patru picioare de nu știu ce să mai fac cu ei! Am mai strâns, se ivesc ocazii permanent. Ultimul meu copil este o pisicuță pe care am salvat-o de la moarte. Am resuscitat-o aici (n.r. – pe platoul de filmare), cu fetele de la machiaj, resuscitat așa cum se resucitează un om, numai că ea era cât un pumn, avea trei zile. A prins viață și acum este un omuleț, o pisică-omuleț, pentru că eu sunt mama ei, ea a deschis ochii pe mine și a învățat din comportamentul uman. E foarte drăguță”, ne-a povestit actrița.

Deși sunt luate din zone și medii diferite, toate animăluțele pe care le-a strâns actrița de-a lungul anilor au învățat să se înțeleagă unele cu celelalte. „Nu au încotro, trebuie să se înțeleagă. Eu trăiesc și îngrijesc animale de când mă știu. M-am născut cu un animal pe mine, cu un cățel. Eram bebeluș și cățelul stătea la gâtul meu ca un fular. Știu comportamentul animalelor mai bine decât pe cel al oamenilor – oricum, e mult mai OK comportamentul lor decât al oamenilor – și am și învățat că ei trebuie să învețe care-i șeful. La început, există o ciocnire și apoi fiecare învață unde îi este locul. Au o ierarhie foarte bine stabilită. Cei care spun că nu-și mai iau un animal pentru că au deja unul, nu știu, probabil, că se poate cu multe”, a completat Carmen Tănase, recunoscând că este nevoită de cele mai multe ori să renunțe la vacanțe, chiar și la scurte plecări în afara Bucureștiului, pentru că nu are în grija cui să lase cățeii și pisicile. „Nu e foarte simplu. Să ne înțelegem, în clipa în care ai un animal, ai o responsabilitate, e ca un copil, adică trebuie să ai grijă de el. Sigur că nu necesită îngrijire secundă de secundă, dar trebuie să-l înveți ce nu are voie să facă. Nu e ușor. Vin concediile și sunt probleme, cu cine îl lași? Uneori, renunți la concediu, asta e. Sunt niște sacrificii pe care trebuie să le faci, dar dacă iubești, le faci”.

Chiar dacă este o mare iubitoare de animale și încearcă uneori și imposibilul să le salveze, Carmen Tănase nu face parte din nicio asociație, ba mai mult, nu crede în campaniile de ajutorare a animalelor fără stăpân. „Când încep oamenii să facă campanii deja devine neserios. Eu ajut așa cum pot. Dacă pot și văd un caz pe internet sau pe Facebook, că de asta mai am Facebook, pentru animale, că altfel nu l-aș mai ține, solicit adopții, dau niște bani, atât cât îmi permit, duc niște saci de mâncare, ajut pur și simplu. În campanii nu prea cred”, a mai completat artista.

VIDEO: Cosmin NistorFOTO: Dumitru Angelescu


VIDEO EXCLUSIV/ Damian Drăghici își gândește singur toate show-urile: „Vreau să fiu sigur că toate lucrurile sunt la locul lor”

Urmărește-ne pe Google News