Carmen Trandafir, în vârstă de 47 de ani, a stat în ultimii ani departe de lumina reflectoarelor, concentrându-și atenția pe viața personală. Artista este căsătorită și are o fetiță. La început de an, aceasta a făcut un anunț important pentru cariera ei.
„Am decis poate cam târziu să mă înscriu cu această piesă lansată în toamna anului trecut, «Măști». Ea este rodul unei noi colaborări și al unei noi etape din viața mea muzicală, cu o compozitoare de origine româno-niponă, Riona Sakurada, cu care colaborez de aproape un an. Iar această colaborare mi-a adus multe satisfacții deja.
O primă melodie la care am lucrat amândouă, «Prin gânduri», a fost lansată chiar anul trecut de ziua mea, la începutul lui februarie. Apoi am decis că trebuie să continuăm colaborarea și așa a venit, aproape firesc, și a doua melodie. Una care sper să fie și pe placul publicului!”, a declarat Carmen Trandafir pentru impact.ro.
„Nu simt niciun fel de presiune, așa că nu poate fi vorba despre o relansare sau o reinventare a stilului meu. Am cântat și cânt și azi ceea ce-mi place.
Revenirea în prim-plan, dacă o pot numi așa, e în fapt o continuare a tot ce am făcut până astăzi. Așa că sper ca publicul să ne aleagă melodia printre cele 20 care se vor duela pentru șansa de a reprezenta România, conform calendarului de concurs, dar nu pun o presiune suplimentară asupra mea”, a mai spus artista pentru sursa citată.