În vârstă de 21 de ani, Carmina Vârciu e rodul iubirii dintre Liviu Vârciu și Ami Teiceanu. Ani de zile, ea a locuit la Arad, cu mama ei, însă de când s-a înscris la facultate s-a mutat la București. E studentă la Facultatea de Jurnalism în cadrul Universității din București.

Totodată, ea nu s-a declarat încântată de facultate, nu vrea să se angajeze în presă, recent spunea că muzica o atrage mai mult. Totodată, tânăra a uimit acum, căci are propria afacere. Carmina Vârciu realizează lumânări handmade, cu diverse arome.

Carmina Vârciu: „E un proiect la care lucrez de destul mult timp”

A realizat și o pagină de Instagram unde clienții pot face comenzi. „Prieteni, am postat și sunt foarte încântată și emoționată pentru că vreau să știu cât mai rapid feedbackul vostru. E un proiect la care lucrez de destul mult timp. Sper din toată inima mea să vă placă.

Să știți că tot ce vedeți este handmade și tot ce o să vedeți, că asta nu-i nimic, deci abia aștept, jur. Abia aștept să dăm drumul la comenzi și sper din toată inima mea să vă placă.

Copiii-eroi în revoluția din 1989: uciși accidental, pentru că au protestat contra lui Ceaușescu sau împușcați ca „teroriști” la intrarea în era Iliescu
Recomandări
Copiii-eroi în revoluția din 1989: uciși accidental, pentru că au protestat contra lui Ceaușescu sau împușcați ca „teroriști” la intrarea în era Iliescu

Ca să nu mă mai lungesc acum, ca să pot să-mi fac treaba pe mai departe, v-aș ruga, dacă vreți să mă ajutați, vă rog să dați un follow paginii pe care vor fi postate produsele și un like la poză și, de ce nu, părerea voastră în comentarii”, a scris fiica lui Liviu Vârciu pe Instagram, conform Fanatik.

carmina-varciu-afacere-4Icon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 11

Liviu Vârciu își susține fiica în noua afacere, actorul a împărtășit și el cu internauții inițiativa fiicei sale, pentru a o ajuta cu promovarea afacerii.

Carmina Vârciu nu vrea să devină ziaristă, ci artistă

Referitor la studiile ei, Carmina Vârciu are de gând să termine Facultatea de Jurnalism, deși spune că nu i se potrivește. „N-am terminat încă facultatea, sunt studentă la Jurnalism, dar nu vreau să fiu ziaristă. Nu că mi se pare greu, dar nu-mi place, n-am învățat nimic la facultatea asta. Iar dacă nu îmi stârnește ceva atenția, nu mai stau”, a explicat într-un interviu pentru Playtech Carmina, care are de gând să devină artistă.

PNL a plătit o campanie în care Călin Georgescu a fost promovat intens pe TikTok, similară cu o campanie a Rusiei în Ucraina, a descoperit ANAF
Recomandări
PNL a plătit o campanie în care Călin Georgescu a fost promovat intens pe TikTok, similară cu o campanie a Rusiei în Ucraina, a descoperit ANAF

„O să termin însă facultatea, trebuie să închei studiile, să am o facultate în viață, dacă tot am început-o. Sincer, însă, n-am știut că nu mi se potrivește. Mai bine să fii artist! Pe plan profesional, momentan mă ocup de campaniile online”, a mai spus tânăra, care activează ca influencer pe rețelele de socializare.

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentarii (8)

N3gry90   •   06.01.2024, 16:09

Foarte bine, e important să-și câștige banii

Andreeafunduc   •   05.12.2023, 09:05

Foarte bine, incearca sa faca ceva. Mult succes!

Luizamatza   •   30.11.2023, 08:03

Mult succes in noua directie!

Vezi toate comentariile (8)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Unica.ro
Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Cum arăta Corina Caciuc în urmă cu câțiva ani, înainte de operațiile estetice...Pare altă femeie, dar și atunci era atrăgătoare
Viva.ro
Cum arăta Corina Caciuc în urmă cu câțiva ani, înainte de operațiile estetice...Pare altă femeie, dar și atunci era atrăgătoare
În sfârșit, Adrian Cioroianu a vorbit despre divorțul de Daniela Nane: "Am cunoscut-o într-un studio de televiziune". Ce spune despre pozele cu fosta soție și iubitul tinerel
Libertateapentrufemei.ro
În sfârșit, Adrian Cioroianu a vorbit despre divorțul de Daniela Nane: "Am cunoscut-o într-un studio de televiziune". Ce spune despre pozele cu fosta soție și iubitul tinerel
Ce să nu faci niciodată ca să atragi prosperitatea în viața ta. Anca Dimancea dezvăluie obiceiul negativ pe care multe persoane îl au: ”Vreau să se înțeleagă acest lucru”
FANATIK.RO
Ce să nu faci niciodată ca să atragi prosperitatea în viața ta. Anca Dimancea dezvăluie obiceiul negativ pe care multe persoane îl au: ”Vreau să se înțeleagă acest lucru”
Ce decizie au luat Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin Șerban, pentru începutul lui 2025. Confesiunea făcută de artistă: „De pe 2 ianuarie…”
Elle.ro
Ce decizie au luat Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin Șerban, pentru începutul lui 2025. Confesiunea făcută de artistă: „De pe 2 ianuarie…”
S-a aflat! De ce a jignit-o Makaveli, tiktokerul care l-a susţinut pe Călin Georgescu în campanie, pe soția lui Mihai Gâdea. 'E personal'. Ce detalii au ieșit acum la iveală
Unica.ro
S-a aflat! De ce a jignit-o Makaveli, tiktokerul care l-a susţinut pe Călin Georgescu în campanie, pe soția lui Mihai Gâdea. 'E personal'. Ce detalii au ieșit acum la iveală
Staţiunea aflată la 20 de kilometri de Miercurea Ciuc care concurează cu Poiana Braşov. Peisajele fabuloase şi pârtiile excelente atrag turiştii ca un magnet
Observatornews.ro
Staţiunea aflată la 20 de kilometri de Miercurea Ciuc care concurează cu Poiana Braşov. Peisajele fabuloase şi pârtiile excelente atrag turiştii ca un magnet
Horoscop 22 decembrie 2024. Berbecii sunt dornici de rezultate și asta se vede în tot ce faci, de la cele mai simple gesturi, până la decizii
HOROSCOP
Horoscop 22 decembrie 2024. Berbecii sunt dornici de rezultate și asta se vede în tot ce faci, de la cele mai simple gesturi, până la decizii

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI