Anul acesta, tradiţia este continuată de Semen şi de Ivan, prezentatorii emisiunii de dimineaţă de la ProFM şi MTV. Cu această ocazie, ei au lansat fanilor o propunere inedită: în urma unui concurs organizat pe site-ul profm.ro, un ascultător norocos se va putea bucura de o masă gătită de ei împreună cu Nicoleta Luciu, chiar în ziua de Mujday.
Aflată pe platourile de filmare pentru serialul „Regina”, Nicoleta a intrat în direct la „Semen cu Ivan” pentru a vorbi despre mâncărurile ei preferate. „Varză calită cu usturoi, vinete cu usturoi, fasole bătută cu usturoi, pulpe la cuptor cu mujdei şi cartof copt, chiftele cu usturoi… gătesc şi mănânc tot ce conţine usturoi! Şi lui Zsolt îi place mâncarea pe care o fac, nu neglijez acest aspect!”, a mărturisit, cu zâmbetul pe buze, vedeta televiziunii Acasă.
Aşadar, toţi cei care doresc ajutorul „bucătarilor cu aromă de Mujday”, Semen şi Ivan, trebuie să trimită un email la adresa profm@profm.ro, în care să-şi lase datele de contact şi să răspundă la întrebarea „De ce ai nevoie de ajutorul lui Semen şi Ivan în bucătărie ?”.
Vineri, 28 noiembrie, cei doi prezentatori vor anunţa numele câştigătorului în direct, la ProFM şi MTV. Acesta va avea parte de o masă copioasă, gătită chiar de Semen, Ivan şi Nicoleta Luciu.