După patru luni de relaţie şi după o despărţire în lacrimi şi o dulce împăcare, cuplul format din Andreea Mantea, prezentatoare la Kanal D, şi Ştefan Stan, câştigător al concursului “Vocea României”, a decis să-şi unească destinele. El a cerut- o ieri în căsătorie, după un scenariu ca-n filme, în care a îngenuncheat şi i-a pus pe deget un superb inel cu diamante pe care ar fi dat 2.000 de euro. Ea i-a răspuns “Da!” fără să stea pe gânduri.
Piedone le va fi naş
Astfel că, la vară, probabil, se anunţă nuntă mare, în care naşi vor fi primarul sectorului 4, Cristian Popescu Piedone, şi soţia acestuia. Deşi cei doi viitori soţi nu au început încă pregătirile pentru marele eveniment, Andreea Mantea ştie deja cam ce model de rochie va purta. “Dacă este prea umflată, nu este bine. Nu se poate apropia nimeni de tine, nu poţi vorbi cu nimeni, nu poţi face poze… Dacă este de sirenă, nu te poţi mişca, dacă sunt nişte scări, nu poţi urca… Numai stresul acesta îl am. De fapt, sunt nişte idei anume la care m-am gândit. În momentul în care îţi alegi rochia de mireasă, pe lângă faptul că trebuie să o faci să fie exact cum vrei tu, cel mai bine e să umbli un pic la ea în aşa fel încâ să fie comodă: să poţi dansa, să poţi alerga dacă vrei, să te poţi bucura… Nu să stai fixă şi să nu poţi face nimic”, ne-a mărturisit Andreea Mantea. La rându-i, ginerică îşi doreşte şi el o vestimentaţie aparte, “accesorizată” cu pantofi cu cristale Swarovski.

Ştefan a mai fost însurat în America

Ştefan Stan a mai fost căsătorit, în America, tot cu o româncă. Atât de îndrăgostit a fost de cea care îi devenea atunci nevastă, încât a plecat după ea, la New York şi a rămas în Statele Unite timp de şase ani, întorcându- se în ţara sa natală în urma unor eşecuri pe plan profesional, urmate apoi de divorţul de femeia pe care a considerat- o cândva marea lui dragoste.
fotografii: Gabriel Miron

 
 

Urmărește-ne pe Google News