Jojo a fost nevoită să slăbească 9 kilograme pentru că actiunea se petrece în urmă cu 20 de ani, înainte de „Clanul”, așa că a trebut să se conformeze. Soția lui Paul Ipate arată mai bine ca niciodată.
„Nu sunt neschimbată. Încerc, încerc. Fac mișcare când pot, deși nu am foarte mult timp. Mă restricționez alimentar cât pot. Adică încerc să duc cu un regim de viață echilibrat. Mănânc porții foarte mici. Pentru “Tătuțu” am slăbit 9 kilograme. Mâncând foarte puțin. Trebuia să se vadă o diferență.
Nu mi-a fost greu, pentru că asta vorbeam și cu colegele noastre. Spre deosebire de alte diete, acum am fost la un nutriționist, la Andra Balcangiu, a fost foarte faină abordarea ei. Și am micșorat pur și simplu porțiile.
Nu m-am restricționat foarte mult pe ceea ce mănânc, deși nu mănânc foarte multe lucruri interzise. Și mai degrabă am micșorat porțiile și a funcționat de minune. E mult mai sănătos și mai bine decât să, nu știu, să stai să te înfometezi o zi întreagă sau să mănânci doar salată cu grătar.
Devine frustrant la un moment dat și după o viață de ținut tot felul de diete, nu-ți mai vine. Paul n-are nevoie, are un metabolist perfect. Îl invidiez, dar nu în sensul bun. El poate să mănânce orice, n-are nicio treab”, a declarat Jojo pentru Click.
Cătălina Grama nu apare prea des în serial și asta pentru că povestea se întâmplă înainte ca Bebe să o cunoască pe Magda.
„Cred că e ceva revoluționar și fabulos. N-am văzut nimic din el, văd și eu pentru prima oară ce vedeți voi. La filmări am participat minimalist pentru că e povestea de dinaintea apariției Magdei în viața lui Bebe.Sunt foarte curioasă, mai ales că s-a folosit tehnologia asta de ultimă oară pentru întinerirea personajelor. Mi se pare foarte îndrăzneț și curajos din partea lor și îi susțin în toată inima și sunt mândră că fac parte din echipa asta. Iată că e o echipă foarte valoroasă în continuare.
Magda nu apare aici, în “Tătuțu”, atât de mult. Scenariul scris de Anghel Damian și Lia Bugnar este excepțional. Asta am citit. Nu știu cum a fost la filmări, dar sunt convinsă că a fost că de fiecare dată pentru că m-am mai întâlnit cu George Ivașcu și cu Constantin Dogioiu la repetiții la teatru, la piesă pe care am făcut-o împreună și mi-au tot povestit”, a mai adăugat actrița.