Luni la rând, Mihai Trăistariu s-a plâns că nu îi ajung banii pe care îi câștigă. Se întâmpla în pandemie, când toate concertele și cântările private au fost anulate. Acum, artistul e mulțumit de banii pe care îi câștigă, a spus cum se descurcă cu cântările de la malul mării, dar și ce onorariu are, în funcție de genul de spectacol.

„Vin seara acasă cu câte 1.000 de euro, din trei locuri, deci, se poate”

„Pentru un concert de 45 minute, la zilele orașelor sau la nunți eu iau 1.500 de euro. Însă la terase, la resorturi și la teatrele de vară, sumele sunt foarte mici, de 200-300 de euro. La teatrele de vară se pun câte 20 de artiști pe un afiș, cânți 2-3 melodii, și iei tot cam așa, în jur de 200 de euro. Dar nici nu încap mai multe piese, căci spectacolul s-ar lungi la zece ore.

La terase, mă înțeleg cu omul, îi cânt 20 de minute și îmi dă vreo 300 de euro. Pentru că locuiesc în Constanța, mi-am făcut o încrengătură, am vreo 15-16 locuri unde cânt toată vara. Andreea Bălan zicea că pe Litoral faci doar bani de semințe, dar eu tot vin seara acasă cu câte 1.000 de euro, din trei locuri, deci, se poate”, a spus el pentru ego.ro.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 3

Mihai Trăistariu nu face bani doar din cântat, el are și o școală de muzică la Constanța, dar e implicat și în sectorul imobiliar. Deține mai multe apartamente și garsoniere la malul mării pe care le închiriază.

„Am scăzut prețurile vara aceasta, cu vreo 100 de lei. În lunile iulie și august, prețul este de 350 de lei pe noapte, în condițiile în care în același bloc proprietarii închiriază și cu peste 500 de lei pe seară. Vine lumea la mine”, a mai spus Mihai Trăistariu pentru aceeași sursă.

La ce oră se deschid secțiile de votare pentru alegerile prezidențiale din 24 noiembrie!
 

Urmărește-ne pe Google News