Pe 17 noiembrie s-a aflat că artistul Culiță Sterp s-a căsătorit în secret și că Daniela Iliescu este însărcinată din nou. După o relație de ani și un băiețel, Milan, Culiță Sterp și Daniela Iliescu au decis să își oficializeze relația. Cei doi au spus „DA” în fața ofițerului de stare civilă, într-un eveniment discret, departe de ochii curioșilor. Daniela a purtat o rochie albă, mulată, care i-a scos în evidență sarcina, dezvăluind bucuria mare pe care au ținut-o ascunsă până acum.
Acum s-a aflat și cât a costat rochia purtată de aceasta la eveniment. Dezvăluirea ei a venit după ce ar fi fost criticată că și-ar fi luat articolul vestimentar de pe un site de haine din China. De fapt, rochia a costat-o nu mai puțin de 262 de euro, adică 1.300 de lei. Sigur că, aceasta a fost nevoită să plătească și alte taxe de transport, iar costul total a ajuns la 344 de euro, adică 1.700 de lei.
„O adunătură de frustrate iar o dau cu Shein-ul, ca și la cealaltă rochie. Luați cu pită, comanda mea”, a dezvăluit ea, după care a arătat dovada de achiziționare a rochiei.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 12„Foarte trist cum frustrarea, lipsa de educație, duc la atâta hate și bullying”
„Problema e că pe mine mă amuză, vă atacați când spun unele persoane că pe TikTok e jale, dar chiar e. Nu ar trebui nici să mă amuze, din contră e trist. Foarte trist cum frustrarea, lipsa de educație, duc la atâta hate și bullying din partea femeilor înspre alte femei.
Eu nu știu ce lipsuri aveți, dar nu sunt sănătoase fetelor. Fac story-urile astea nu ca să îmi pun mintea cu voi, ci ca să trezesc măcar unele fete din comunitatea mea. Și dacă sunt 1-2, sunt fericită. Am fost si eu de partea cealaltă, am Instagram din 2012 și mă uitam cu admirație spre influenceri, mai exact spre fetele din Cluj, care au început de mai bine de 10 ani. La fel mă uit și acum.
Poate de aici și evoluția pe care am avut-o și eu la rândul meu, într-un timp atât de scurt. Pentru că n-am lăsat loc de frustrare, nu m-am uitat în curtea vecinului, iar când nu mi-a plăcut de cineva, am dat scroll. Nu am comentat, mai ales fără să știu despre ce e vorba, sau care e adevărul.
Vă recomand din suflet să vă ocupați de voi și de evoluția voastră și poate cândva, orice ocupație ați avea, nu veți mai simți atât de mult nevoia să aruncați cu noroi sau să credeți că supărați pe cineva cu comentariile penibile. Din contră, arătați doar cât de înguste la minte sunteți”, a scris Daniela Iliescu, pe Instagram.