În anul 2015, părinții Monicăi Anghel au achiziționat în comuna Berevoești, județul Argeș, o clădire ce aparţinea unui producător muscelean de cherestea şi mobilier. Au renovat complet spațiul, iar azi arată ca un conac boieresc, care primește turiști din toate colțurile țării.

De Paște, pensiunea este ocupată în întregime și nu au mai rămas camere și pentru proprietari. Monica Anghel a anunțat că va sta acasă de sărbători. De asemenea, ea a ținut să precizeze că este pensiunea părinților ei, iar ea îi mai ajută din când în când.

„De Paște stau acasă. Nu mergem la pensiune pentru că acolo este rezervat deja tot. E plin, nu mai sunt locuri. Nu mai sunt camere și pentru noi. Merge lumea în România de Paște, am înțeles că e rezevat cam peste tot. Mergem la biserică, evident, în noaptea de Înviere, cum facem în fecare an.

În primul rând, vreau să se înțeleagă că nu este pensiunea mea, este pensiunea părinților mei, ei sunt proprietarii. Eu ceea ce fac este să-i ajut atunci când au nevoie de mine. Normal că mai investesc și eu acolo pentru că este a părinților noștri. Rămâne moștenire copiilor noștri, că avem slavă Domnului!”, a declarat Monica Anghel pentru Click!

Potrivit sursei menționate anterior, turiștii au plătit pentru un sejur de Paște, pentru patru zile la pensiunea vedetei, 2.500 de lei pentru două persoane. Sejurul include cazarea, mic dejun, dar și o masă tradițională în ziua de Paște.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 5

Au renovat pensiunea cu fonduri europene nerambursabile pentru turism

Pensiunea este situată la 5 kilometri de satul Gămăceşti. Proprietatea din Argeș are ieşire și la râul Bratia. Conacul are 8 camere duble, fiecare cu baie proprie, TV, radio, internet. Cei care vor să petreacă un sejur de șase nopți la conacul Monicăi Anghel, în afara sărbătorilor, sunt nevoiți să scoată din buzunar suma de 1.500 de lei, iar micul dejun este inclus. Prețul cazării este pentru o familie cu un copil. Prețul pentru o noapte de cazare este de 280 de lei.

„Pe bunica, mama mamei, o chema Elena, acest conac l-am terminat dintr-o moştenire de la ea, pe care am vândut-o. Şi nu întâmplător este acolo, pentru că bunicul era din Argeş. Acolo am muncit fizic, mi-a făcut plăcere, am făcut multe jardiniere din paleţi ajustaţi cu drujba”, a povestit Monica Anghel acum ceva timp.

Și a continuat: „Avem un administrator care se ocupă, adică tata, și, mă rog, evident că mai promovez din când în când, că e totuși pensiunea noastră, a familiei.”

Actrița a renovat pensiunea cu fonduri europene nerambursabile pentru turism. Fiul Monicăi este foarte încântat de fiecare dată când merge la conac. „Este o zonă de vis, acolo băiețelul meu se bucură de frumusețea naturii. Fiul meu (în vârstă de 10 ani) se bucură de toți gușterii. A muls și capra pentru prima dată. De sărbători am fost acolo, am stat trei săptămâni, pentru că Aviv a fost cu școala online. Eu cred că așa trebuie să crească toți copiii”, spunea Monica Anghel la „Vorbește lumea”.

Urmărește-ne pe Google News