Petre Roman se află la cea de-a doua căsnicie, după ce, în anul 2009, s-a căsătorit cu interpreta de muzică ușoară Silvia Chifiriuc. Din mariajul celor doi a venit pe lume un băiețel, Petrus, care acum are opt ani și este pe zi ce trece mai simpatic.

Petre Roman, fostul premier al României, este invitat alături de moștenitorul său, Petrus, la o emisiune de televiziune, unde puștiul vorbește despre celebrul său tată.

Joi, 21 decembrie, de la ora 21.15, la “Aici eu sunt vedeta”, Petrus va dezvălui câteva dintre secretele și obiceiurile tatălui său, Petre Roman.
De pildă, Petrus va spune că tatăl său are obiceiul să stingă toate luminile prin casă, pentru că nu-i place risipa, dar și că are o mare pasiune, mersul pe munte, căruia îi dedică timp săptămânal. De altfel, când Petrus era foarte mic, celebrul său tată îl punea în spate, într-un rucsac special, și pleca așa cu el în drumeție.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 3

În aceeași ediție, Petre Roman va vorbi și despre o pușcă specială, cu valoare sentimentală, pe care Petrus o va moșteni, la timpul potrivit.

“Petrus e foarte încântat de pușca aceasta, pe care o are de la tatăl meu, respectiv bunicul lui, pe care nu l-a cunoscut. Bunicul o are de la Majestatea Sa, regele Mihai I”, spune fostul prim-ministru.


Citește și: EXCLUSIV. Criminala de la metrou a atacat trei gardience în pușcărie! A rupt și a spart tot din celulă


 

 
 

Urmărește-ne pe Google News